Peste 30% dintre elevii români de clasa a IV-a nu știau, în 2014, să răspundă la cele mai ușoare întrebări din testele aplicate pentru prima dată la nivel național de Ministerul Educației.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a stabilit un calendar cu activităţi ce urmează să fie desfăşurate în perioada imediat următoare, astfel ca până la finalul anului să existe un set de măsuri concrete, cunoscute şi asumate. Decizia vine după apariţia rezultatelor PISA.
„Cineva care acum are 15 ani și are o formă de analfabetismul funcțional, să ne gândim că peste trei ani va vota, peste 3-4 ani intră în câmpul muncii sau la studii”, atrage atenția profesorul universitar Daniel David, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj,
Un profesor american spune că în România există un număr mare de elevi care nu au o înțelegere minimă atunci când vine vorba despre matematică, științe, citire în limba română, iar calitatea profesorilor este îndoielnică.
Evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, respectiv cel de interdisciplinaritate, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate luni de Guvern, care modifică Legea educaţiei introdusă în mandatul lui Daniel Funeriu.