Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări penale față de inculpatul Nicolae Florea în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență. La data de 3 octombrie, procurorii au dispus reținerea acestuia pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.
Tribunalul Comercial Cluj a admis, miercuri, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere a peste 140 de angajaţi ai combinatului şi a dispus anularea preavizelor acestora.
Un bărbat de 36 de ani din localitatea Şomcutu Mic, judeţul Cluj, s-a prezentat la Poliţia Dej pentru a mărturisi că şi-a ucis în bătaie fratele, în urmă cu un an, şi că l-a îngropat în grădina casei, la ora transmiterii acestei ştiri el fiind reţinut şi audiat de către procurori.
Fosta contabilă a Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV), Cosmina Druţă, a fost condamnată, ieri, la opt ani de închisoare, printr-o sentinţă a Tribunalului Cluj.