Actualitate

Terorizată de fostul amant care încearcă să-i facă dosar penal

Doi clujeni aflaţi la a doua tinereţe îşi spală rufele în public: au fost sau nu au fost amanţi?

Clujeanca Margit Toth (43 de ani) susţine că este ameninţată cu procese şi plângeri penale de bărbatul cu care a avut o relaţie de mai bine de un an de zile. Femeia spune că la două luni după ce s-a despărţit de Vasile Petruse (68 de ani) a fost sunată de la poliţie pentru a i se comunica că pe numele ei a fost deschis un dosar penal pentru ameninţare.

„Am început o relaţie cu Vasile Petruse în ianuarie 2012 până în 21 mai 2013, relaţie pe care el nu o recunoaşte. Ca să dovedească de faţă cu toată lumea că el nu este vinovat şi că nu a avut o relaţie cu mine s-a dus la poliţie şi mi-a făcut o plângere penală pentru că i-am trimis câteva mesaje, că l-am ameninţat. Este adevărat, i-am trimis mesaje, dar nu l-am ameninţat, l-am înjurat, ca şi cum te cerţi cu cineva după o relaţie de un an şi jumătate. Este grav că îşi permite să facă declaraţii mincinoase la Parchet şi la Poliţie”, a declarat Toth.


De ce s-au despărţit

Cu toate că diferenţa de vârstă între Margit Toth şi Vasile Petruse este de 25 de ani, femeia susţine că au fost împreună 17 luni de zile, timp în care Petruse o vizita aproape zilnic, atât acasă, cât şi la serviciu. La finalul lunii mai 2013, Margit Toth, în urma unei crize de nervi şi sătulă de toate minciunile, l-a dat afară din casă şi a decis să se despartă de el. “Ca să scape basma curată în faţa familiei şi să-şi ascundă aventura, el mă discreditează pe mine. Eu vreau să recunoască că a avut o relaţie cu mine, sunt minciuni dureroase. Nu mai vreau să mă împac cu el, vreau doar ca adevărul să iasă la iveală. Nu am vrut niciodată divorţeze de nevasta lui, nu vroiam să mă căsătoresc cu el, nu mi-a dat niciun ban niciodată, chiar dacă el susţine contrariul”, mai spune presupusa amantă.


“Să nu apuci 69 de ani”

Margit Toth recunoaşte însă că i-a trimis bărbatului un mesaj mai dur, dar este de părere că mesajul nu poate fi considerat unul ameninţător. “Într-un mesaj i-am zis ceva de genul ‹‹să nu dea Domnul să apuci 69 de ani››. Dar nu este ameninţare, este o reacţie la toate minciunile lui şi la tot ceea ce a făcut rău în relaţia noastră. Eu nu sunt supărată că ne-am despărţit, ci pentru că el a mers şi a făcut mărturii mincinoase la poliţie. Mi-am angajat avocată şi vom întoarce împotriva lui plângerea penală pentru că tot ce a declarat sunt minciuni. Vreau să-i demonstrez acestui om, care nu are valori morale, că sunt lucruri care nu pot fi cumpărate. Sunt sigură că verdictul instanţei va fi în favoarea mea”, a încheiat femeia.


Vasile Petruse nu recunoaşte nicio relaţie

Vasile Petruse susţine, în schimb, că nu a avut niciun fel de relaţie cu Margit Toth, nici amoroasă, nici de altă natură. El spune că femeia a început să-i ameninţe întreaga familie fără niciun motiv. „Nu am avut niciun fel de relaţie cu ea. Nu ştiu de ce face asta, este bolnavă, la vârsta ei, nu îi este ruşine. Problema este de ameninţare. Am găsit mesaje puse în maşină că mă omoară, are treabă cu băiatul meu, cu nepotul, l-a blestemat, are treabă cu soţia mea, cu întreaga familie. Este o plângere penală depusă la poliţie şi aştept să ajungem în instanţă pentru a clarifica lucrurile. Nu recunosc niciun fel de relaţie cu dânsa”, a declarat Vasile Petruse.


Ce au de apărat presupuşii amanţi

Bărbatul este cumnatul lui Bela Urasi, cunoscut afacerist clujean, a cărui avere în plasează în Top 300 milionari ai României, un motiv suficient ca o relaţie extraconjugală să depăşească pereţii dormitorului şi să-i afecteze poziţia în familie şi în societate. Margit Toth afirmă că Vasile Petruse ar încerca să ascundă relaţia cu ea pentru a nu pierde respectul familiei şi pentru a nu-şi compromite imaginea publică.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter