Maia Sandu a denunțat, luni, „atacul mizerabil” asupra suveranităţii ţării sale pe parcursul primului tur al alegerilor prezidenţiale şi referendumului privind modificarea Constituţiei. Președintele Republicii Moldova a îndemnat la mobilizare pentru turul doi al alegerilor.
Maia Sandu și Alexandru Stoianoglo au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, potrivit rezultatelor preliminare furnizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintei Maia Sandu, a câştigat cele mai multe mandate de primar şi în turul al doilea al alegerilor locale din Republica Moldova, fără însă a obţine vreun municipiu.
Președintele în funcție, Recep Erdogan și principalul său contracandidat, Kemal Kiliçdaroglu, se vor duela în turul doi al alegerilor prezidențiale din Turcia.
După prelucrarea datelor de la peste 99% din secţiile de vot din Republica Moldova, Maia Sandu are 35,88%, iar Igor Dodon - 32,79% din voturi. Şi în Diaspora, tot Maia Sandu e pe primul loc.
Candidatul ACL (PNL-PDL), Klaus Iohannis, a câștigat detașat lupta electorală în ceea ce privește opțiunile de vot ale persoanelor care s-au prezentat duminică la vot.