Universitatea Babeș-Bolyai îi va decerna vineri, 15 noiembrie 2013, cu începere de la ora 11.00, în Aula Magna, din clădirea centrală (str. M. Kogălniceanu, nr. 1, et 2 titlul de Doctor Honoris Causa d-lui prof. dr. André Liebich de la Graduate Institute of International and Development Studies, Geneva.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a primit marţi, 12 noiembrie (a.c.), vizita unei delegaţii din Republica Senegal, ocazie cu care s-a discutat şi despre o colaboreare între cele două părţi pentru organizarea celui de-al XV-lea Summit al Francofoniei de la finele anului 2014, la Dakar, Senegal.
Facultatea de Chimie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai a fost premiată pentru inovaţie, în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei “Ce se întâmplă, doctore?”.
Consiliul Judeţean Hunedoara a semnat, miercuri, un parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca şi o firmă de consultanţă, pentru accesarea de fonduri europene destinate punerii în valoare a potenţialului turistic al cetăţilor Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Universitatea Babeş-Bolyai va organiza, în anul 2015, ce-a de-a XIII-a ediţie a conferinţei internaţionale „European Culture”, decizia fiind luată ca urmare a prezenţei delegației UBB la Barcelona, cu prilejul celei de-a XII-a ediţii a acestei manifestări, desfăşurată în perioada 24-26 octombrie.
Institutul Confucius din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în parteneriat cu Iulius Mall, organizează cea de-a treia ediţie a Festivalului Culturii Ceaiului Chinezesc.
O reţetă de sânge artificial, care conţine o proteină din viermi marini şi care s-ar dovedi util în cazul unor intervenţii chirurgicale sau al unor accidente, a fost creată de o echipă de cercetători clujeni, testele preliminare pe şoareci având rezultate încurajatoare.