Cercetători din cadrul UMF Cluj - finaliști la prima ediție a Galei Cercetării Românești. Un absolvent al universității, în prezent profesor la Stanford, a primit un premiu special pentru „excelență în cercetare la nivel mondial”.
Absolvenții UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj au obținut rezultate excepționale la examenul național de rezidențiat din noiembrie 2022. Rata de promovare a mediciniștilor de la Cluj-Napoca a fost cea mai mare din România.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a găzduit dezbaterea organizată de Colegiul Medicilor din România privind reforma din domeniul medical prin modificarea legislației privind tema greșelilor medicale.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, în acest an academic, 150 ani de învățământ medical universitar la Cluj. Profesori și cercetători ai UMF au fost premiați la Gala Premiilor Universității.
O studentă de la UMF Cluj-Napoca luptă alături de pompieri ca să salveze vieți după ce termină cursurile de la facultate și în timpul său liber. La 22 de ani, tânăra are deja peste 3.900 de ore lucrate „cot la cot” cu echipajele ISU.
Salonul de Iarnă al Medicilor, organizat în cadrul Zilelor UMF, a ajuns la cea de-a 52-a ediție. 60 de medici își vor expune lucrările de artă la Turnul Croitorilor