Deputatul independent de Cluj Adrian Dohotaru a făcut o sesizare la autoritățile locale cu privire la 25 de copaci tăiați și opt plante de tuia din curtea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca.
8.876 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie (6.283 pentru medicină, 1.740 pentru medicină dentară, 853 pentru farmacie) s-au înscris să participe, duminică, la concursul de intrare în rezidenţiat.
Circumscripţia noului consulat onorific va acoperi guvernoratele Nabeul şi Sousse, iar noul consul onorific numit este doctor în farmacie al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca.
Aproximativ 200 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napoca au protestat, miercuri, faţă de amânarea examenului de rezidenţiat şi cer stabilirea unei date clare pentru acesta.
Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca este prima instituție de învățământ medical din România care primește acreditarea internațională pentru calitatea educației.
Se anunţă proteste la Cluj-Napoca. Absolvenţii UMF spun că vor ieşi în stradă miercuri, 16 octombrie, nemulţumiţi că Guvernul a transformat examenul de rezidenţiat “într-un joc politic”.