Actualitate

Anca Buzoianu, noul rector al UMF Cluj

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă în funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, din Cluj-Napoca.

Anca Buzoianu a fost aleasă, vineri, în funcția de Rector al Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" cu un număr de 585 de voturi "pentru", din totalul de 609 voturi valide.

"Copleșită de emoție adresez recunoștința mea colegilor, membrilor comunității academice, care într-un număr impresionant au ales să își exprime votul și să mă aleagă în funcția de Rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.
Voi purta încrederea voastră cu responsabilitate deplină, privesc cu entuziasm spre următorii ani și împreună vom scrie noul capitol din istoria Universității", a scris prof. dr. Anca Buzoianu, pe Facebook.


Anca Buzoianu a fost prima femeie decan din istoria Facultății de Medicină, iar, acum, prima femeie rector la UMF Cluj. De asemenea, în primăvara anului trecut, noul rector al UMF Cluj  Ordinul Naţional de Merit al Franţei în grad de Cavaler, fiind singura femeie din Cluj căreia i s-a înmânat această distincţie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter