Un grafic realizat de portalul Amazing Maps arată că România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea European între anii 2000 și 2022, de aproape 800%.
Acordul privind bugetul UE al anului 2023, negociat de europarlamentarul USR (Renew Europe) Nicu Ștefănuță a fost votat astăzi, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, cu 492 voturi pentru, 66 împotrivă și 46 de abțineri.
Intrarea României în spațiul Schengen ar putea fi amânată cu cel puțin două luni. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, la o zi după ce oficialii guvernamentali salutau eliminarea MCV în cazul țării noastre.
România a încheiat marți Mecanismul de Cooperare şi Verificare asumat la aderarea în Uniunea Europeană. Țara noastră nu va mai fi monitorizată în acest sens, îndeplinind condițiile minime.
Deși rata inflației din România (13,4%) se situează peste media UE, țara noastră poate reprezenta un „pol de stabilitate” în regiune la capitolul creșterii prețurilor, comparativ cu Ungaria (20%). Oricum, Europa se confruntă cu un nivel record al inflației din ultimele două decenii.
Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie (World Day of Remembrance - WDoR), în a treia duminică a lunii noiembrie. În 2022, data la care sunt comemorate victimele accidentelor de circulaţie este 20 noiembrie.
1 miliard de euro în plus pentru contracararea marilor provocări cu care se confruntă cetățenii europeni: consecințele războiului din Ucraina, crizele energetice, climatice și economice și consolidarea societății și a valorilor europene.