„Bătălie” strânsă între clujenii care vor deschiderea Complexului Sportiv „Iuliu Hațieganu” și cei care cred că parcul ar trebui să rămână deschis pentru studenți, dar cu intrare pentru public.
O parte a Complexului Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu” (Parcul Babeș) dinspre râul Someș ar urma să fie accesibilă publicului larg de anul viitor. Cu riscul degradării unor investiții de milioane de euro și afectând activitatea didactică și pregătirea sportivă a studenților Universității?
UBB îi va decerna joi, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Anca Vasiliu, născută la Bucureşti şi cadru didactic la Universitatea Paris IV Sorbonne. Anul trecut, Anca Vasiliu a primit Marele Premiu pentru Filosofie al Academiei Franceze.
Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai se va autosesiza în cazul rectorului Academiei SRI și profesorului UBB, Adrian Ivan, care s-ar fi autoplagiat în cinci cărți pe care le-a scris.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 6-7 septembrie 2023, întâlnirea GUILD, organizația unora dintre cele mai reprezentative universități europene de cercetare avansată, din care UBB face parte începând din anul 2020.