Doar câteva zile ne mai despart de startul ediției 2015-2016, primele partide fiind disputate de echipele feminine din primului eșalon voleibalistic, Divizia A1.
Echipa de baschet feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj a fost învinsă sâmbătă, cu scorul de 75-71, pe terenul formaţiei BCM Danzio Timişoara.
După un împrumut la Arieșul Turda, Florin a mai urcat o treaptă, ajungând la prima echipă a Universității. Puțini ar fi crezut că îi va da serioase bătăi de cap atacantului Gregory Tade, golgheterul Ligii I din sezonul trecut.
Secția de baschet feminin a CS „U” Cluj a fost prezentată oficial, în cadrul primul meci oficial jucat pe teren propriu, de Ștefan și Lucian de la Uzina de Dume și de cântăreața Alina Eremia.
Conducerea CS „U” Cluj afirmă că au făcut toate demersurile de a negocia protocolul cu Universitatea Babeș-Bolyai, în vederea cazării sportivilor în căminul XXI, dar că nu s-a ajuns la nici un consens.