Coaliţia pentru Universităţi Curate a realizat topul veniturilor rectorilor instituţiilor de învăţământ superior de stat din România. Clujul nu oferă nicio surpriză: ocupă primele locuri.
Aproximativ 300 de cadre didactice şi studenţi au votat marţi, 2 februarie, la alegerile organizate pentru alegerea noului rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj. Trei candidați s-au înscris pentru conducerea Universităţii: Ioan Rotar, Ioan Ștefan Groza și Cornel Cătoi.
Trei candidați se luptă pentru conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj: Ioan Rotar, Ioan Ștefan Groza și Cornel Cătoi.
Ce va face noul ministru al Educației cu directorul Directiei Generale Învățământ Universitar Ioan Groza, acuzat de plagiat și implicat în scandalul „striptease pe fonduri POSDRU”? Adrian Curaj, noul ministru al Educației, va avea de luat câteva decizii nu tocmai ușoare după ce va ajunge în fruntea instituției. Nu doar dintre cele referitoare la reforma unui domeniu unde fiecare ministru a venit cu reforma lui și a plecat cum a venit, ci decizii despre oameni care trag sfori și țes intrigi mai ceva ca păianjenii.
Deputatul liberal Adrian Oros a demisionat joi din funcția de prorector al USAMV Cluj. Parlamentarul și-a motivat gestul susținând că nu vrea ca universitatea să fie implicată în dispute politice.
Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Cluj va fi preluată şi integrată în Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, sub denumirea Staţiunea de Cercetare Horticolă Cluj-Napoca, a decis, marţi, Guvernul.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a celebrat joi 145 de ani de existență. La eveniment au participat nu mai puţin de trei miniştri ai Guvernului Ponta, autorităţi locale şi judeţene, dar şi membri ai comunităţii academice şi universitare din Cluj. Prezentă la eveniment, Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului a comis o gafă.