Premierul Florin Cîţu beneficiază de susţinerea totală a Partidului Naţional Liberal, a declarat Ludovic Orban. Coaliția de guvernare se reunește azi de la ora 17.00, în prima ședință de la demiterea lui Vlad Voiculescu.
Observatorul Român de Sănătate a publicat un raport privind eficiența autorităților locale în combaterea poluării în 15 dintre cele mai importante orașe din România. Clujul a scăzut față de anii trecuți.
Doi membri ai USR-Plus Cluj au inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care să asigure accesul mai multor copii la creșele de stat din Cluj-Napoca.
Pentru prima dată de când se alocă subvenții pentru partidele politice, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat date privind cheltuielile lunare ale acestora.
Alexandra Oană, consilier local USR, cere clarificări în cazul hotelului Cristian, care a făcut ravagii pe rețelele de socializare. Nemulțumirea clujenilor a ajuns chiar la stângerea de bani pentru demolarea clădirii.
Până acum 7 luni, senatoarea AUR Diana Șoșoacă era protestatară #Rezist, fan Rareș Bogdan, Kovesi și Danileț, susținea USR și înjura BOR. Discursul ei public s-a schimbat radical în vara lui 2020.