Întors recent dintr-o vacanță în Italia, jurnalistul și profesorul clujean Viorel Nistor s-a lovit de o problemă cu care se confruntă, zi de zi, mii de șoferi pe șoselele din România.
De la europarlamentare încoace, Dacian Cioloș a început să devină, tot mai apăsat (în ultima vreme), inamicul public numărul unu pentru lumea politică românească.
După șocul alegerilor din 26 mai, vom rămâne cu niște amintiri puternice, câteva consecințe politice, juridice și economice notabile și, lucrul cel mai important pentru mine, cu un mare câștig.
Puterea actuală, cu PSD în frunte, și-a pus pe cap justiția din întreaga lume civilizată. Începând cu magistrații români, trecând la comisiile de specialitate din UE, la comisarul pentru justiție din Comisia Europeană și până la Comisia de la Veneția, neuitându-i pe americani.
Unul dintre fenomenele cele mai nocive, mai periculoase și mai fără de noimă, de la noi și din vremurile recente, este acceptarea și perpetuarea stării de complicitate. E mult mai grav și mult mai dăunător decât ne închipuim.
În mod numai aparent straniu, numirea Vioricăi Dăncilă ca premier al României s-a făcut (și) pentru ca să se poată spune că țara noastră este marginalizată în UE, că este considerată națiune de mâna a doua, că este tratată discreționar și nedreptățită de ceilalți.