Prim-ministrul Nicolae Ciucă, însoțit de fostul prefect al Clujului, Mircea Abrudean, a vizitat joi unitatea de producție Star Assembly din Sebeș, parte a rețelei de producție pentru trenurile de rulare ale vehiculelor Mercedes-Benz.
Lucrările la Biserica Sfântul Mihail din centrul Clujului sunt în toi. Olah Emese, viceprimarul municipiului, a făcut o vizită pe șantier, unde a avut ocazia să urce până în vârful bisericii.
Ambasadorul Republicii Federale Germane la București, Peer Gebauer, s-a aflat în vizită la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. El a apreciat că unul din rolurile liniei germane din cadrul UBB este de a reflecta istoria Transilvaniei și a României.
În comuna Florești se lucrează și noaptea la drumuri. Primarul Bogdan Pivariu a fost într-o vizită pe șantier la miezul nopții, pentru a supraveghea lucrările.