TIFF
Caravana TIFF Unlimited pleacă prin țară: filmele ajung în 12 localități din România
Începe Caravana TIFF Unlimited. Din programul caravanei vor face parte cele mai noi filme românești, dar și filme internaționale care au fost sold out la TIFF.
Începe Caravana TIFF Unlimited/Foto: TIFF
După succesul celei de-a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a strâns peste 120.000 de spectatori în fața marilor ecrane din Cluj-Napoca, o parte dintre filmele TIFF vor putea fi urmărite în mai multe localități din România, în proiecții outdoor și indoor. Din iulie până în octombrie, Caravana TIFF Unlimited străbate țara și se oprește la Breb, Iași, Predeal, Satu Mare, Târgu Lăpuș, Zabola, Timișoara, Bacău, Bistrița, Brăila și Brașov. Intrarea la filme va fi liberă!
Din programul caravanei vor face parte cele mai noi filme românești, dar și filme internaționale care au fost sold out la TIFF precum Tigru (r. Andrei Tănase), Vulturii din Țaga (r. Adina Popescu și Iulian Ghervase), David (r. Radu Muntean), Încă două lozuri (r. Paul Negoescu), Carbon (r. Ion Borș) sau Povești indiscrete (r. Cesc Gay). Programul pentru fiecare oprire a Caravanei va fi comunicat individual.
„O parte dintre localitățile în care se oprește Caravana TIFF Unlimited nu au cinematografe funcționale pe timpul anului. Prin inițiativa noastră, ajunsă deja la cea de-a 14 ediție, încercăm să proiectăm filme noi și să facilităm întâlnirea dintre public și echipele de actori și regizori. E o șansă pentru filmele românești, dar și filmele internaționale de festival, să ajungă la cât mai mulți spectatori din țară.", spune Angi Istrate, coordonatoarea proiectului.
Caravana TIFF Unlimited pornește în Maramureș, la Breb, între 22 iulie și 23 iulie, unde spectatorii se vor bucura să (re)vadă pe marele ecran poate unul dintre cele mai bune filme românești ale tuturor timpurilor: E Pericoloso Sporgersi, comedia regizată de Nae Caranfil, într-o variantă restaurată digital. Din program mai face parte filmul spaniol Alcarràs (r. Carla Simón, 2022), povestea emoționantă a unei familii de cultivatori de piersici. Filmul a câștigat Ursului de Aur la Berlinală anul trecut.
Între 28 – 30 iulie, caravana se oprește la Iulius Mall Iași, în Grădina Palas, și promite câteva seri de neuitat pentru spectatori. Pe marele ecran, în aer liber, va fi proiectată noua comedie românească Încă două lozuri (r. Paul Negoescu) cu Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol în rolurile principale. În acest nou film, continuarea succesului de box office Două Lozuri (2016), cei trei prieteni își propun să se îmbogățească din cryptomonede, dar planurile lor naive se năruiesc rapid, cu foarte mult umor. În program se află și o altă comedie, care a deschis TIFF.22: Confort Nordic (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, 2023), cu Timothy Spall, dar și o poveste clasică de dragoste: Casablanca (r. Michael Curtiz, 1942).
În același weekend (28 – 29 iulie), filmele TIFF se vor putea urmări și la Predeal.
Următoarele localități ale Caravanei TIFF Unlimited sunt: Satu Mare (4 – 6 august), Târgu Lăpuș (4 – 6 august), Zabola (9 – 10 august), Timișoara (1 – 3 septembrie), Bacău (1 – 7 septembrie), Bistrița (1 – 7 septembrie) Brăila (8 – 10 septembrie) și Brașov (6 – 8 octombrie).
Programul complet al Caravanei TIFF Unlimited va fi comunicat pe pagina de Facebook dedicată proiectului și pe tiff.ro
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: