Timp Liber
Cluj-Napoca, pe lista destinațiilor pentru vacanța de iarnă. Top cele mai vizitate locuri din România
Clujul se află pe lista destinațiilor pentru vacanța de iarnă. Chiar dacă vacanţele sunt mai scumpe cu 10-20%, românii călătoresc mai mult.
Clujul se află pe lista destinațiilor pentru vacanța de iarnă/ Foto: Emil Boc/Facebook
Românii călătoresc mai mult în acest an de sărbători, chiar dacă vacanţele sunt mai scumpe cu 10-20% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, când încă erau multe restricţii în vigoare din cauza pandemiei, atât în România, cât şi în alte ţări, susţine Traian Bădulescu, consultant în turism.
„Se înregistrează o creştere de 35% a rezervărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât pe partea de turism intern, cât şi pentru outgoing. Pentru Crăciun este o creştere chiar mai mare faţă de anul precedent, datorită pieţelor şi evenimentelor de Crăciun.
Au fost şi anul trecut dar cu multe restricţii. Tarifele sunt în creştere faţă de anul trecut cu procente între 10% şi 20%, dar sunt oricum pentru toate buzunarele, pornind de la 200 de lei/noapte camera la o pensiune rurală de Crăciun şi de la 400 de lei/noapte camera la un hotel de Revelion”, a declarat pentru agerpres Traian Bădulescu.
CITEȘTE ȘI:
Turiștii au cheltuit 30 mil. de euro de Revelion, în România. Între orașele preferate se numără și Cluj-Napoca
Egipt, destinația preferată de români pentru Crăciun și Revelion. Muntele și stațiunile balneo, următoarele pe listă
Potrivit sursei citate, tarifele de Crăciun pornesc, pentru România, de la 2.000 de lei pe cameră, iar de Revelion pot ajunge şi la 2.500 - 3.000 de lei pe cameră, dar comparativ cu Austria, Italia, Franţa sau Elveţia, tarifele din staţiunile montane din România sunt vizibil mai mici. Cele mai căutate destinaţii interne în această perioadă sunt: Valea Prahovei (Sinaia, Predeal) şi Poiana Braşov, pentru zona de turism rural, Bran - Moieciu - Fundata, dar şi Maramureş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Neamţ, Oltenia de sub Munte, Apuseni.
Bădulescu susţine că staţiunile balneoclimaterice sunt preferate de români în perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv Băile Felix, Băile Herculane, Călimăneşti-Căciulata, Sovata, Băile Tuşnad, unde se înregistrează o creştere mare a cererii faţă de anul trecut.
Clujul, pe lista destinațiilor pentru vacanța de iarnă
Nu în ultimul rând, românii aleg să petreacă sărbătorile şi în oraşe turistice precum Braşov, Oradea, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Alba Iulia şi Sighişoara.
În ceea ce priveşte destinaţiile externe, turiştii românii aleg ţări unde se pot practica sporturi de iarnă, precum: Bulgaria, Italia, Franţa, Elveţia, Austria, dar şi destinaţii calde accesibile în această perioadă, aşa cum este Egipt, tarifele pornind de la 600 de euro de persoană cu tot cu zbor (curse charter directe) şi cinci nopţi de cazare. De asemenea, sunt preferate city-break-urile şi circuitele în oraşele europene (Viena, Praga, Budapesta, Berlin, Lisabona, Istanbul, Paris, Milano, Roma, Amsterdam), insulele Ibiza, Palma de Mallorca, Tenerife sau Madeira, dar şi Emiratele Arabe Unite (în special Dubai).
„Sunt turişti care optează şi pentru destinaţii îndepărtate, circuite exotice precum Thailanda, Malaezia, Japonia, Coreea de Sud, Maldive, Zanzibar, Kenya, Republica Dominicană, Mexic, însă aceştia au nevoie de minim 9-10 zile pentru efectuarea sejurului. Laponia (Finlanda) este solicitată de Crăciun, către «ţara lui Moş Crăciun» existând mai multe curse charter”, menţionează consultantul în turism.
CITEȘTE ȘI: