Timp Liber
INTERVIU. „Simfonia” vieții lui Flavius Buzilă: „Pentru mine, Hara și muzica înseamnă mult mai mult decât un job”
Printre muzică și proiecte culturale, Flavius Buzilă (HARA) ne-a vorbit despre momente importante din viața sa, despre câtă pasiune pune în tot ceea ce face și despre cât de mult își dorește ca oamenii să simtă și să înțeleagă ceea ce are el de transmis.
„Simfonia” vieții lui Flavius Buzilă: „Pentru mine, Hara și muzica înseamnă mult mai mult decât un job”|Foto: Flavius Buzilă-Facebook
Un trup înalt, niște plete în vânt, de un negru ca abanosul, ascunse de o pălărie și un zâmbet larg, până la urechi, lipit de un chip luminos și senin. Este o figură cunoscută Clujului, o figură cunoscută întregii țări, inclusiv peste hotare. Flavius Buzilă este numele său și este solistul trupei Hara, una dintre cele mai longevive trupe de pe scena muzicii românești.
Printre muzică și proiecte culturale, Flavius Buzilă ne-a vorbit despre câteva momente importante din viața sa. Despre câtă pasiune pune în tot ceea ce face și despre cât de mult își dorește ca oamenii să simtă și să înțeleagă ceea ce are el de transmis.
Reporter: Cu ce imagine a ta ți-ar plăcea ca fanii să rămână în minte? Povestește-mi despre omul și artistul Flavius Buzilă.
Flavius Buzilă: „Cred că mi-ar plăcea ca oamenii să rămână în minte cu imaginea a exact ceea ce sunt. Mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu eu, să fiu natural, direct, inclusiv în muzica mea. N-am scris niciodată piese care să nu-mi placă sau să le fac numai așa, de dragul unui trend sau că-mi cere cineva ceva. Eu fac muzică și tot ceea ce fac din foarte multă pasiune și oamenii spun că, în general, se vede lucrul ăsta. Cunosc oameni din zona artistică care sunt extrem de diferiți în viața reală sau privată, față de ceea ce proiectează în media sau ca imagine profesională. Nu mi-a plăcut asta. Nu-i de mine! Am spus că ori sunt eu, ori nu sunt! În muzică mi se pare că trebuie să fii foarte sincer, cu riscul să fii criticat. Mi-ar plăcea ca oamenii să rămână cu ceea ce transmit și fac și să se uite, în primul rând, la fapte că despre asta este vorba.
Mie îmi place foarte mult să stau printre oameni, să dăruiesc muzică, să primesc la rândul meu energia pe care oamenii mi-o dau. De asta creez și festivaluri, îmi place foarte mult să fac lucruri care să lege comunități. Mi se pare foarte important ca în treaba asta să fii cât se poate de sincer pentru că numai așa evoluezi și tu. Nu ai cum să evoluezi dacă tot timpul te prefaci sau încerci să imiți pe cineva sau să fii ceea ce nu ești.”
„Mă leagă foarte multe lucruri de Cluj”
Pasiunea pentru Litere l-a împins pe artistul nostru să facă două facultăți, să devină chiar profesor și să prindă rădăcini la Cluj, devenită ca o a doua casă pentru acesta. Fascinat și uimit de Cluj și de oamenii de aici, Flavius are un loc special în inimă pentru tot ce înseamnă acest oraș.
R.: De ce îți place Clujul?
F.B.: „Uau! De ce îmi place Clujul? (râde) Am fost atras de Cluj de când eram mic. Eu sunt bistrițean de loc și având și rude la Cluj veneam destul de des, încă de când eram copil mic. Eram fascinat de clădirile din Cluj. Mi se păreau atât de diferite. Mi se părea că are un aer regal cumva, maiestuos și că oamenii știu atât de multe lucruri și sunt atât de bine informați (râde). Asta mi se părea mie atunci, când eram mic și nu m-am văzut în altă parte să fac facultatea, clar. Așa că am făcut prima facultate, de Filologie, Litere și când eram în ultimul an, în anul IV, apăruse și o secție nouă, LMA (Limbi Moderne Aplicate) și am spus «Măi, vreau să fac și asta!» pentru că avea niște materii foarte interesante și diferite. Atunci am mai dat un examen (râde), am fost dublu student și apoi profesor și student în același timp. Predam engleză la Școala 10 din Cluj și eram student la LMA. Deci mă leagă foarte multe lucruri de Cluj, foarte multe. Nu mi-ar ajunge, cred, o săptămână să povestesc așa, secundă cu secundă, cât de multe lucruri faine mă leagă de orașul ăsta și, de fapt, de oamenii pe care i-am cunoscut aici atât ca student, cât și ca profesor.”
De la profesor la artist
R.: Cum a fost să fii profesor?
F.B.: „Foarte fain! o experiență foarte faină! Recunosc că am plecat cu sufletul greu de acolo că, într-adevăr, eu de mic mă vedeam artist, muzician. Clar! Mama mea a și spus tot timpul că în primii cinci ani de viață mai mult am cântat decât am vorbit (râde). A fost apoi perioada liceului … și, apoi, perioada comunistă în care toată lumea spunea «Matematică, matematică, matematică, dacă nu știi matematică nu ești bun, tre' să știi matematică, deci matematică, deci matematică, deci matematică! Ce e aia muzică, limbi străine? MA-TE-MA-TI-CĂ!» (râde) Și am ajuns să fiu bun la matematică, dar și uram matematica din cauza asta. Dar, cumva, făcând un liceu de Matematică-Fizică mi-a structurat mintea. Nu pot să spun că nu m-a ajutat, dar după aceea m-am dus, normal, spre o chestie umanistă care mă atrăgea mai mult, Litere. Nu aveam curajul să mă duc spre o școală de muzică sau să încep să ies cu piese proprii. Mi se părea că e o chestie foarte dificilă atunci și că doar cei de la București au șansa asta. Dar, în timp, mi-a trecut lucrul ăsta și oricum eram cu chitara după mine non-stop. Prietenii, colegii mă știau mai mult de omul cu chitara, decât de altceva. Așa că am început să predau. Am fost și diriginte la două generații de copii și experiențele au fost foarte faine, foarte faine. Mi-au rămas în suflet! Dar…la un moment dat…a trebuit să aleg, pentru că începusem și trupa, trupa îmi cerea timp, deplasări, deja ne sunau de la emisiuni din București săptămânal. Trebuia să lipsești și nu mai erau compatibile și atunci…m-am dus și mi-am dat demisia. Într-adevăr, mi-a părut rău, că am iubit meseria asta, dar am simțit că pentru mine, totuși, number one rămâne muzica.”
Când pasiunea dictează în mintea și în sufletul unui artist, nu contează câte momente dificile întâmpină în carieră. Important este să știe să continue, să învețe din lucrurile care se întâmplă și să nu renunțe niciodată la țelul pe care îl are. Flavius Buzilă a trecut prin multe momente complicate alături de trupa sa, dar ceea ce l-a ținut în viață pe scenă a fost și este pasiunea. De aproape un sfert de secol pe scena muzicii românești, artistul nu s-a lăsat doborât nici de cele mai grele momente din carieră.
R.: Ești prezent de 24 de ani pe scena muzicii, alături de trupa Hara, care este unul dintre cele mai dificile momente pe care l-ai întâmpinat în carieră și unul dintre cele mai plăcute?
F.B.: „Oaai! Plăcute sunt foarte multe, sunt și dificile. Tot timpul când treceam într-o nouă etapă simțeam că sunt provocat. Cred că asta e valabil pentru oricine. Nu poți evolua fără provocări! Noi suntem obișnuiți să le numim greutăți sau probleme. Dar, în timp, ne-am dat seama că sunt un test de autodepășire. Pentru mine Hara și muzica înseamnă mult mai mult decât un job. Nici nu-mi place să-i spun așa, mi se pare chiar urât să spun că Hara e un job. De multe ori, de cele mai multe ori, de fapt, în munca asta cu Hara și de organizare de festivaluri, muncesc mult mai mult decât un om angajat standard. Mă mai întreabă și prietenii «Mă, tu și duminica muncești?». Da, dar mi-am asumat lucrul ăsta. Nu mi-a plăcut niciodată să stau închis undeva un număr de ore și să fac același lucru în fiecare zi. Atunci mi-am dat seama că asta mi se potrivește, chiar dacă mă solicită, de multe ori, mult mai mult decât pe un om obișnuit.”
La începuturi…
F.B.: „Au fost multe momente dificile. Au fost momente în care au plecat doi sau trei oameni din trupă. A fost foarte greu! Erau vremuri, la început, când nu știam nimic despre business-ul ăsta. Și în muzică am intrat cu un foarte mare entuziasm și cu ideea de a cânta pur și simplu. Vorbim de sfârșitul anilor '90, începutul anilor 2000. Nu aveai coach, trainer în zona asta. Nu-ți povestea nimeni nimic de business, dară mite de music business. Nici nu știam ce-i aia. Nu știai să negociezi, nu știai cum, cu cine să vorbești, care e strategia. Toată lumea mergea pe o haiducie (râde) generalizată, dar cumva ăsta îi făcea și farmecul. Dacă te uiți puțin la trupele care au apărut în perioada respectivă, cam toate, toți colegii mei de generație au câte ceva interesant. Vorbim de Vama Veche, vorbim de Vunk, vorbim de Vița de Vie, vorbim de Bosquito, Bere Gratis. A fost vibe-ul ăsta că chiar îți doreai să faci ceva deosebit și diferit și să cânti live, să vii cu ceva fain în fața publicului.
Au fost, după aceea, multe elemente dificile. Au fost momente în care am cântat și nu ne-am mai primit banii. Nu o să uit niciodată că (râde) printre primele concerte pe care le-am avut la București, mi se pare că a fost chiar Ziua Bucureștiului sau ceva de genu'. Am fost invitați să cântăm, ne-am dus la scenă și a început să plouă foarte tare. Nu cunoșteam Bucureștiul, nu știam ce se întâmplă și s-a lăsat cu o ploaie d-aia foarte, foarte, foarte nasoală și a venit organizatorul si a zis «Mergeți la cazare și vedem ce facem». Nu ne-a mai sunat nimeni în seara aceea, nu ne-au mai răspuns la telefoane și a doua zi ne-au dat un mesaj sec «Din păcate, evenimentul s-a anulat pentru că e vreme urâtă. Pa! La revedere!». «Păi și noi ce facem?». «Aia e. Ne pare rău! Mergeți acasă, la Cluj, înapoi» (râde copios). În perioada aia nu mai aveam job, nu mai eram nici profesor, nici nimic. E, să vezi membrii trupei Hara pe tren, urcând toți (râde) și negociind cu «nașu'» să ne lase mai ieftin (râde copios).
Iarăși o perioadă foarte grea a fost prim criză economică nasoală din România. Vorbim de 2009-2010. Noi aveam deja toată vara plină de concerte și undeva prin mai a ieșit Președintele și a spus „Gata, suntem în recesiune, se taie de astăzi salariile 25%”. Vreau să spun că în aproximativ 4 zile mi s-au anulat toate concertele pe tot anul. A început să ne sune absolut toată lumea «Din păcate suntem în criză, nu mai putem face concerte». Ăla a fost un moment extrem de dificil! Mulți oameni au renunțat, mulți oameni au plecat din țară, multe trupe s-au destrămat.”
Pandemia sau statul, inamicul artiștilor?
Anul 2020 a fost unul dificil pentru întreaga țară, dar artiștii au fost unii dintre cei mai afectați de aceasta. Doar dorința de a mai schimba ceva la nivel cultural și mental în rândul românilor, umorul și pasiunea care îi arde în inimă l-au ținut în picioare pe scena muzicii pe Flavius Buzilă, chiar și în momente atât de grele.
F.B.: „Un alt moment iar extrem de dificil, pandemia. Aproape 3 ani de zile să fim închiși în casă, fără nicio alternativă, România fiind, rușinos, singurul stat din Uniunea Europeană, care nu a acordat ajutoare sectorului cultural printr-un program clar. Nici astăzi, măcar, nu este implementat acel program, promis de atunci. Era foarte enervant și frustrant și trist că aveam și am prieteni, muzicieni, în Spania, în Suedia, care îmi arătau că stau acasă și primesc bani de la guvernele lor, pur și simplu să stea acasă, să creeze. Am făcut memorii, am scris, nu ne-a ascultat nimeni, evident.
Eu atunci am făcut multe filmulețe de comedie, că unii au zis că am și luat-o razna (râde), dar doar am vrut să aduc energie pozitivă și de asta am ajuns și la IUmor cu un număr. Mie îmi place foarte mult umorul și noi în trupă râdem foarte mult. Am văzut că ne ajută foarte mult și am trecut, cumva, peste perioada asta. Dar, din nou, foarte greu! Mulți oameni au renunțat, mulți oameni și-au dat demisia, trupe multe s-au destrămat în timpul pandemiei. A lovit industria foarte, foarte nasol. În momentele astea trebă să ai un moment cu tine și să-ți dai seama «Băi, vreau să mai fac asta sau nu?». Dacă chestia asta pentru tine e un simplu job, clar nu îl mai faci, dar dacă îi pasiune și îi o chestie din tine, n-ai cum să nu mergi mai departe. Poate îl pui pe pauză o perioadă, poate o lași mai încet, poate o lași mai moale, da' n-ai cum să renunți. Nu poți! E ca și cum ai renunța la tine.”
Hara s-a auzit prima dată la radio, în Cluj
Ca o tornadă, așa cum a intrat și solistul trupei în radio-ul unde s-a și „născut visul Hara”, a apărut trupa în industria muzicală românească. Tinerii din ziua de azi au crescut cu piesele trupei și este imposibil să nu fie recunpscută o melodie marca Hara. Chiar acelea, momentele lansării trupei, ne spune artistul Flavius Buzilă că sunt, în continuare, unele dintre cele mai plăcute amintiri legate de trupă.
F.B.: „Unul dintre cele mai plăcute momente a fost când am auzit prima oară, prima piesă Hara la radio, pentru că a fost și o întâmplare extrem de amuzantă. Eram aici, în Cluj, și la City Radio, așa se numea atunci, era un radio foarte ascultat în Cluj și în zona Transilvaniei, aveau o emisiune, o rubrică care se numea „Tinere talente” sau ceva de genul ăsta (râde). Aveam înregistrată o piesă, dar nu era la o calitate foarte bună. Mă tot gândeam «S-o trimit, să n-o trimit, s-o trimit, să n-o trimit». Am pus-o pe un CD și am mers la radio, am intrat, m-am dus la secretariat, am zis că «Am aici un CD pentru voi» și am ieșit afară, am plecat. Și asta a fost tot. Când am ajuns acasă, la maxim jumătate de oră, mi-am auzit piesa pe radio. Am crezut că e o greșeală. Îl aud pe omul de radio care zice «Dom'le, a venit un tip, a intrat cu pletele în vânt aici la noi, ne-a aruncat un CD în brațe și a plecat. N-a lăsat număr de contact, nu știm cine-i trupa, nu știm cum îl cheamă, dar piesa sună foarte interesant. Dacă ești pe recepție sau dacă îl știți, dați-ne un semn» (râde copios). Practic ăsta a fost începutul și am rămas și acum cu întâmplarea în minte. «Lasă» a fost începutul carierei noastre ca artiști. E a treia piesă de pe primul nostru disc, care se numește «Aiurea».
O altă întmplare foarte emoționantă a fost când am ținut în mână primul album, prima casetă. Pur și simplu mi-au dat lacrimile. Nu-mi venea să cred că, în sfârșit, se materializează lucrul ăsta și vedeam cu tot cu copertă, cu cântecele înregistrate frumos, cu concerte programate. Un sentiment unic!”
De pe scena românească, la visul american
În urmă cu mai puțin de două luni, trupa Hara a fost declarată câștigătoare și a impresionat peste hotare. Rollercoaster a fost piesa preferată la categoria European Folk de juriul prestigioasei competiții muzicale InterContinental Music Awards, concurs care a avut loc în Statele Unite ale Americii și unde au participat în acest an artiști din toată lumea.
Singura formație din România care s-a calificat în finală a fost HARA, care mai apoi, în cadrul unei festivități grandioase a fost anunțată că e cea mai bună la categoria European Folk. Trupa Hara nu e la primele ei succese internaționale. Anii trecuți, două piese ale trupei Hara au fost declarate câștigătoare în cadrul Song of the Year VH1 USA, acesta fiind unul dintre cele mai importante concursuri muzicale internaționale din Statele Unite.
R.: Ce înseamnă pentru trupa Hara faptul că a câștigat finala InterContinental Music Awards 2024 din SUA, fiind singura trupă din România care a ajuns în această postură?
F.B.: „Oo..Înseamnă foarte mult! Trăim niște vremuri foarte complexe în industria muzicală globală, nu vorbesc doar despre România. M-am bucurat să văd că există genul ăsta de competiții și că există oameni acolo, în Los Angeles, care au devenit foarte interesați de muzici cât mai personale, mai originale și care au o «patină» din țara de unde provin artiștii. Am scris trei piese, am fost super încântați să vedem că toate au intrat în finală și, bineînțeles, am fost și mai încântați să vedem că am câștigat la secțiunea noastră. Partea cea mai importantă este că de acum începe colaborarea noastră cu ei. Vom avea mai multe sesiuni de coaching, de mentoring, chiar de creație. Ne-au invitat să participăm la două sau chiar trei festivaluri internaționale. Pentru noi asta a contat cel mai mult. Dacă ai doar o diplomă, un certificat și niște bani, ălea se duc repede, dar importat e să fie o continuitate. Asta ne-am dorit. Asta este misiunea competiției: să ducă muzica pe care ei au descoperit-o la nivel global. E o provocare foarte frumoasă pentru noi și clar next level.”
R.: Cum te simți în plan personal că ai reușit în cariera de artist să câștigi un premiu atât de mare?
F.B.: „Foarte bine! Soția mea, de multe ori, îmi zice: «Parcă nu te mai bucuri» (râde). În sensul că nu mă apuc să sparg șampanii și să sar pe pereți, deși am fost foarte fericit. Sunt chiar foarte mândru, dar vreau să văd lucrul ăsta oarecum materializat.
Am reprezentat România și la Campionatul European de Fotbal în 2008, unde iarși am primit distincție pentru Best Live Act. Numai că atunci...presa din România nu era foarte interesată de genul ăsta de performanțe. Mă bucur că acum oamenii au răspuns mult mai bine. Asta arată că România trece într-o altă etapă, în care chiar are nevoie de o reprezentare reală, de valori, de oameni care muncesc, de oameni calificați, de oameni buni, nu doar de fake-uri. E o euforie și oamenii chiar caută să fie reprezentați acum și își doresc să vadă români care reușesc, dar români buni, români care muncesc, români care chiar cred în valoarea lor și a comunității. Oamenii ne-au scris un mesaj absolut copleșitor, că au fost foarte, foarte impresionați de noi și că abia așteaptă să ne cunoască personal și să lucrăm împreună. Pe mine asta mă bucură, într-adevăr, foarte mult.”
R.: Cum ați stabilit care sunt piesele cu care ați participat la competiție?
F.B.: „M-am gândit să fie oarecum din stiluri ușor diferite. Am zis să punem trei piese care să aducă lucruri diferite. Atunci am pus o baladă, «Sărbătoare», am pus piesa «Noapte albă» și am pus «Rollercoaster» care este și cu Fetele de la Căpâlna. Fiind InterContinental Music Awards, am spus că sigur vor aprecia ceva cu iz național. Și până la urmă, chiar pe asta au și ales-o să fie câștigătoare, dar toate trei au intrat în finală. Pentru mine a fost o mare bucurie. ”
R.: Care a fost prima reacție pe care ați avut-o când ați aflat că sunteți câștigători?
F.B.: „Eram pe drum, am avut concert și mergeam spre București (râde). Stăteam în mașină toți (râde) și ne uitam pe telefon la ceremonia de decernare a premiilor, care s-a ținut online, fiind oameni și artiști din toată Lumea. Am așteptat să ajungă la secțiunea noastră și ne-au anunțat acolo «Winner Hara, Rollercoaster» și eram toți «Uhuuu!!! în mașină». După aceea am intrat în direct, ne-au pus câteva întrebări, ne-au felicitat, ne-au spus că am făcut o treabă foarte bună și că abia așteaptă să lucreze cu noi.”
„Îi bine” la Cluj și cu Hara pe scenă
HARA tocmai și-a lansat o nouă piesă. Plină de exuberanță, cu un ritm alert și o combinație surprinzătoare de instrumente și tehnici, printre care DJ și vioară. Piesa aduce în prim-plan bucuria pe care o putem descoperi în orice zi, chiar și când ne certăm cu cineva în trafic.
R.: Ce planuri aveți pentru trupă, în viitorul apropiat?
F.B.: „Tocmai am lansat o piesă nouă, zăpăcită, care se numește «Îi bine».
Am spus să mai aducem un pic de grai ardelenesc în muzica românească. Am văzut, de exemplu, că piesele din Moldova îs foarte bine reprezentate. Sunt multe piese cu dulcele grai «moldovinesc». Am zis «De ce să nu aducem și amuzantul grai ardelenesc în treaba asta?» (râde). Chiar când am lansat-o, zilele trecute, la un post de radio, oamenii de acolo fiind toți din București, normal, se amuzau maxim, maxim. Mi s-a părut foarte, foarte amuzant să facem un refern din «no» și «ni» și automat iese «nino, nino» (râde copios). Am zis clar, ardelenii sunt singurii care pot face propoziții care conțin cuvinte numai din două litere: «No ni mă tu la el ce be'» (râde). E o chestie care numai aici se poate întâmpla. N-ai nicio șansă în altă parte (râde copios). Și am zis că astea trebe' surprinse într-un cântec, clar. N-ai cum altfel.”
R.: Cum au primit fanii piesa „Îi bine”?
F.B.: „Foarte bine! Toți au spus «Da dom'le, se vede că sunteți voi». Pe viitor o să avem un turneu în care să ne distrăm cu «Îi bine» peste tot, prin țară. Urmează Cluj Symphony Experience unde o să avem cel mai mare și mai emoționant concert din cariera noastră. Vom avea un concert Hara Symphonic, cu peste 70 de muzicieni pe scenă, cu Orchestra Filarmonicii Transilvania și Corul Filarmonicii Transilvania. Vă dați seama cum o să sune piesele cu atâta lume care cântă alături de noi? Cred că o să iasă ceva foarte, foarte tare!”
Simfonie la Cluj
În acest weekend va avea loc Cluj Symphony Experience. Un festival aparte, cu o notă unică în ceea ce privește stilul muzical și cu multe experiențe prin care trebuie ca fiecare om să treacă la un moment dat. Nu există ceva mai complex și complet decât acest tip de eveniment. Trupe din toată aria muzicală vor concerta alături de o orchestră simfonică.
R.: Cum s-a născut Cluj Symphony Experience?
F.B.: „2017. Am avut ideea asta, să fac un festival care să aducă împreună trupe și orchestre simfonice. Mi s-a părut Clujul cel mai potrivit loc pentru așa ceva, așa că am venit, am depus un proiect pentru fonduri culturale. Așa a început prima ediție Cluj Symphony Experience. Când am văzut impactul asupra publicului, am zis: «Da, ok, trebuie să continuăm cu festivalul ăsta și să provocăm oamenii la tot felul de experiențe». Am spus «Cum ar fi să vii să-i vezi pe artiști cum nu i-ai mai văzut? Și artistul să fie provocat să-ți ofere un alt tip de experiență, dar și tu să trăiești un alt tip de experiență». Într-adevăr, e ceva foarte, foarte interesant și foarte mișto. Pentru că și ca artist, în momentul în care știi că o să cânți cu o orchestră, dai tot ce-i mai bun din tine. Vrei să fie maiestuos totul, spectaculos, să lași oamenii cu super experiențe. De aia îi îndemnăm pe oameni să cumpere abonamente pentru că sunt convins că o să descopere multe lucruri interesante acolo. Sunt chestii creative și prin care crești, înveți și ca artist și ca spectator și mi se pare că România chiar merită genu' ăsta de experințe: mari, spectaculoase, frumoase, interesante.”
R.: Cum ți-a venit ideea de a face un fusion între filarmonică și trupe de muzică rap, hip-hop, rock, pop sau underground?
F.B.: „M-am gândit să provocăm artiștii să fie creativi. Eu întotdeauna am rămas fan al concertului Metallica Symphonic.
Am spus: «Incredibil, cât de bine poate suna!». Și de atunci mi-a rămas în cap. Atunci m-am gândit «Cum ar fi un hip-hop simfonic? Cred că o să fie foarte interesant și un contrast foarte interesant». Și am tot adăugat la «cuptorul de idei» și până la urmă am zis: «Gata! Acum e momentul! Trebuie să facem chestia asta!» și mi-a plăcut că a fost și momentul potrivit, că artiștii erau pregătiți să vină cu o chestie de genul ăsta și să treacă la următorul nivel.”
„Ne vedem la Cluj”
Cluj Symphony Experience s-a născut pe străzile Clujului, urmând ca mai apoi să ia forma unui festival în adevăratul sens al cuvântului. Piesa „Ne vedem la Cluj” a fost lansată și filmată la prima ediție a evenimentului și a devenit, în mod neoficial, un imn al Clujului. Flavius Buzilă a reușit cu această piesă descrie atmosfera vibrantă pe care o emană orașul.
R.: Doar de anul trecut ați început să organizați evenimentul în Parcul Etnografic. Cum a arătat până atunci Cluj Symphony Experience?
F.B.: „Până atunci, Cluj Symphony a fost mai mult un festival stradal. Îl făceam în diferite locații din Cluj. Era tot un festival al experiențelor, dar nu era pe tipologia asta: toată lumea adunată într-un anumit loc, unde în fiecare zi să se întâmple lucruri. Nu era un festival pe bilete, era un festival în mijlocul oamenilor. De asta poate, multă lume nici nu l-a ținut minte ca pe un festival în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult așa, ca o idee, ca o experiență. Noi suntem cei care am cântat primii în tramvai, de exemplu. Se văd niște imagini și de la piesa «Ne vedem la Cluj», care astăzi este foarte celebră, dar noi am lansat-o exact la prima ediție Cluj Symphony Experience. De aia și motto-ul festivalului este «Ne vedem la Cluj». Am cântat pe lac. A fost un Lake Symphony. Am mai cântat cu mașini, Car Symphony. Am avut Cooking Symphony, de exemplu, unde am avut instrumente de gătit folosite pe post de instrumente muzicale. Atunci am zis să adunăm toate lucrurile ăstea într-un festival, într-o locație. Ca să fie totuși experiența aceea de festival 100%. Să fie trei zile una după alta, dar să fie totuși o locație foarte deschisă și generoasă, unde poți să faci multe lucruri de genul ăsta. Automat ne-am gândit la Parcul Etnografic, pentru că chiar e un spațiu extraordinar.”
R.: Înțeleg că anul acesta festivalul ajunge la a VIII-a ediție. Ce așteptări ai de la aceasta?
F.B.: „Îmi doresc să vină cât mai multă lume și să vină cu multă deschidere, curiozitate și să înțeleagă că este un festival unic în România, pentru că noi am muncit foarte mult pentru ediția asta. Ne dorim să oferim niște experiențe unice. Artiștii aleși sunt unu' și unu'! Și mi-aș dori ca oamenii să mai înțeleagă că dacă achiziționează un bilet sau un abonament la festivalul ăsta fac, de fapt, și un act de încurajare al culturii și al educației în România. E foarte trist că am văzut ultimele rapoarte ale Uniunii Europene și, din păcate, România este pe ultimul loc la tot ce înseamnă educație și la tot ce înseamnă consum de cultură. Mi se pare extrem de trist să fim pe ultimul loc la capitolul ăsta. Îmi doresc ca oamenii să realizeze că atunci când cumpără un bilet la festivalul ăsta, încurajează foarte mult și o mișcare culturală, de educație independentă, pentru că e foarte importantă astăzi. Nu tre' să ne bazăm numai pe școală când vorbim de educație. Școala e cum e astăzi, are multe lacune, evoluează greu datorită sistemului în care trăim și atunci, chiar și festivalurile sunt un mijloc foarte bun de a-i educa pe oameni, în sensul cel mai bun al cuvântului.”
R.: Ce planuri de viitor ai?
F.B.: „Sunt legate planurile mele personale cu cele profesionale pentru că merg mână în mână. Îmi doresc foarte mult să-i fiu cât mai aproape fiicei mele, Maria, care și ea va fi prezentă pe scena festivalului. Încă de la 15 ani a început, acum are 17, să mai apară la câte un concert alături de noi și i-a plăcut foarte mult. Mi se pare extrem de talentată și asta nu pentru că e fiica mea. N-am avut niciodată genul ăsta de atitudine față de ea: «Trebuie neapărat să cânți sau să faci ce fac eu!». Îi place foarte mult muzica și e foarte talentată și descopăr în ea tot felul de lucruri minunate de la o zi la alta și îmi doresc să-i fiu cât mai aproape în perioada următoare și să dezvoltăm și alte proiecte împreună. La mine toată familia este implicată în festival. Soția mea este consilierul meu numărul 1. Ea îmi dă cele mai bune sfaturi. Sunt foarte fericit că și ea își va lansa prima carte la festival. O carte foarte mișto pe care v-o recomand. Se numește «Copilul din stele». Cumva toți suntem în atmosfera asta și muncim împreuna și încercăm să ne și relaxăm, dar suntem foarte pasionați de toate lucrurile astea pe care le facem. Pregătim și un spectacol special de sărbătorile de iarnă, iar anul viitor va fi un an plin de evenimente.
UPDATE: Organizatorii Cluj Symphony Experience au făcut un anunț de ultim moment: „Festivalul din acest weekend se mută în Sala Polivalentă BT Arena din Cluj! Am luat decizia pentru că prognozele meteo nu arată deloc bine: se prognozează ploi de lungă durată în toate cele 3 zile de festival. Și nici tare cald nu va fi. Pentru că vrem ca publicul și artiștii să se bucure cât mai mult de super concertele rock-simfonice din program, facem acum această schimbare de ultim moment. Așadar, vă așteptăm la Sala Polivalentă BT Arena, tot în weekend-ul 4-6 octombrie.”
Articol semnat de Roxana-Maura Ciobanu
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
