Universitatea Babeş-Bolyai a organizat vineri, 11 octombrie 2013, ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa prof.univ.dr. Felix Unger, președintele Academiei Europene de Științe și Arte.
Serviciile meteorologice indiene au atras vineri atenţia asupra unor consecinţe potenţial devastatoare ale ciclonului Phailin, care se îndreaptă spre coasta de est a Indiei.
Probleme pe Aeroportul din Cluj-Napoca din cauza ceţii. Două curse aeriene programate să sosească vineri dimineaţă de la Otopeni pe aeroportul din Cluj-Napoca au întârziere.
Big Four înseamnă Deloitte, EY, KPMG şi PricewaterhouseCoopers. Acestea sunt cele mai mari companii care oferă servicii de audit financiar, consultanţă fiscală şi consultanţă în afaceri, formând un oligopol care îşi împarte aproape întreaga piaţă mondială.
Numărul doi în ierarhia Pentagonului, Ashton Carter, a demisionat din funcţie, a anunţat joi secretarul Apărării Chuck Hagel, în contextul în care unele publicaţii evocau tensiuni între cei doi.Şeful Pentagonului anunţă într-un comunicat că a acceptat demisia lui Ashton Carter în cursul unei întâlniri cu acesta.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, a anunţat, joi seară, că se înscrie în cursa internă a PDL pentru a fi nominalizat drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din 2014.
Militarul rănit într-un poligon din localitatea sibiană Cârţişoara şi transferat, joi, cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş are leziuni care nu-i pun viaţa în pericol, a declarat şeful unităţii medicale mureşene, Ovidiu Butuc.
Un accident de circulaţie a avut loc joi seara pe centura Vâlcele-Apahida. Potrivit primelor informaţii este vorba despre un autocamion care s-a răsturnat. ISU Cluj intervine la această oră cu două autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă.
Strada Braşov a fost spartă de E.On Gaz încă din vară şi, nici acum, după patru luni de la începerea lucrărilor, şanţurile nu au fost astupate şi nici asfaltul turnat. Directorul tehnic al Primăriei, Virgil Poruţiu, nu a ştiut să ne spună nici ce firmă lucrează, nici dacă termenul a fost respectat, nici ce amenzi au fost aplicate!