Creşterea ponderii mediei la Evaluarea Naţională de la 50 la 75%, introducerea simulării bacalaureatului la clasa a XI-a, evaluarea periodică la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt schimbările noului an şcolar, spune ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax.
Atacantul Liviu Ganea, în vârstă de 25 de ani, a fost împrumutat de gruparea CFR Cluj la Concordia Chiajna pentru un sezon, informează site-ul oficial al grupării ilfovene.
SeptemberFest a ajuns la cea de-a XV-a editie, devenind astfel un festival cu tradiție pentru publicul clujean, și nu numai. Perioada în care va fi organizat este 27-29 septembrie 2013.
Salina Turda continuă organizarea unor evenimente culturale în amfiteatrul amplasat în mina Rudolf, la câţiva zeci de metri sub pământ. De data aceasta, este vorba de un concert de jazz, în deschiderea căruia va cânta o trupă rock.
Peste 15.500 din cei aproximativ 72.000 de candidaţi la Bacalaureat au obţinut medii peste şase, promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului fiind de 21,5 la sută, potrivit rezultatelor finale, anunţate vineri de Ministerul Educaţiei.
Brigitte Bardot denunţă proiectul care prevede "exterminarea sistematică" a tuturor câinilor fără stăpân din România, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui român Traian Băsescu şi publicată miercuri pe site-ul fundaţiei sale.
Alexandra Beretci, fetița de 13 ani diagnosticată cu sindrom West, este programată în luna octombrie pentru operația din China care ar putea-o salva. Până acum, din donațiile făcute de numeroși români, dar și străini și din campania de colectare a dopurilor de plastic s-au strâns aproape 9.000 de euro. Operația însă și costurile cu transportul se ridică la aproape 20.000 de euro.
Vladimir Putin şi Barack Obama şi-au strâns mâna cu răceală şi au zâmbit forţat la Sankt Petersburg, fără să poată dispersa crisparea care domină summitul G20, relatează AFP. Cina, organizată în cadrul somptuos al unui fost palat imperial, nu a făcut decât să "confirme diviziunea" cu privire la Siria, subiectul cel mai fierbinte, a anunţat pe Twitter şeful Guvernului italian, Enrico Letta.
Micile ateliere din centrul oraşului funcţionează în ultimii ani la cota de avarie, dar proprietarii sunt optimişti şi cred că tot timpul oamenii vor avea nevoie de un pantofar, un croitor sau un ceasornicar bun.