Actualitate
Incendiu la o casă din Fizeșu Gherlii. Focul a pornit de la un coș de fum. FOTO
O casă din localitatea Fizeșu Gherlii a luat foc joi după-masa. Pompierii au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă.
O casă din localitatea Fizeșu Gherlii a luat foc joi după-masa/ Foto: ISU Cluj
O casă din localitatea Fizeșu Gherlii a luat foc joi după-masa. Pompierii au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă.
Conform cercetărilor preliminare, se pare că incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materiale combustibile.
CITEȘTE ȘI:
INCENDIU la un bloc de pe strada Fagului, din Florești. Pompierii intervin cu 7 autospeciale. VIDEO
Incendiu la o casă de pe strada Traian Vuia. Pompierii au intervenit cu două autospeciale. FOTO/VIDEO
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în cursul zilei de astăzi pentru a stinge flăcările care au cuprins o locuință situată în localitatea Fizeșu Gherlii. La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stins incendii și un echipaj SMURD, unde au găsit imobilul, cu o suprafață de aproximativ 40mp, cuprins în totalitate de flăcări și cui posibilitatea de extindere la o locuință din apropiere.
Operațiunile de stingere au durat mai bine de o oră, fiind limitată propagarea incendiului mai departe de limitele în care au fost găsit.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar, conform cercetărilor preliminare, se pare că incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materiale combustibile”, a transmis ISU Cluj.
Pompierii clujeni trag un semnal de alarmă
Pompierii clujeni au tras în urmă cu două săptămâni un semnal de alarmă având în vedere numărul mare de intervenții.
„În această perioadă avem parte de tot mai multe intervenții din cauza coșurilor de fum izolate necorespunzător. Drept urmare, pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor și evitarea unor situaţii neplăcute ce pot avea urmări grave, pompierii clujeni reamintesc populației câteva măsuri de prevenire:
• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele elemente de acest fel)”, a transmis ISU Cluj.
CITEȘTE ȘI: