Actualitate

Accident pe centura Vâlcele-Apahida. Mașină ieșită în decor. O victimă a fost transportată la spital FOTO

O mașină a ieșit în decor în urma unui accident produs pe centura Vâlcele-Apahida. O femeie a fost transportată la spital.

Accident centura Cluj-Apahida/captură foto ISU Cluj Accident centura Cluj-Apahida/captură foto ISU Cluj

 

Accident rutier produs recent pe centura Vâlcele-Apahida. Un autoturism ar fi ieșit în decor ca urmare a impactului puternic. 


 

Potrivit ISU Cluj, accidentul în care au fost implicate două autoturisme s-ar fi produs în zona OMV de pe centura Cluj-Apahida. La fața locului intervin echipajele SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță Cluj. 


UPDATE: 10:50

Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe raza comunei Apahida. 


Apelul de urgență a venit în jurul orei 9:30, iar în accident au fost implicate trei autoturisme.

Într-o mașină se afla o femeie care a primit îngrijiri medicale din partea ambulanței SAJ. 


Accident în localitatea Apahida. O femeie a fost transportată la spital/captură foto: ISU Cluj

În paralel, pompierii au stabilizat autoturismul și au extras în siguranță persoana. Mai exact, a fost vorba despre o femeie de 42 de ani, conștientă și cooperantă. În cele din urmă, victima a fost transportată la spital. 

La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare.

CITEȘTE ȘI:

Accident teribil în Telciu, între o mașină și un autocar plin cu oameni! Trei persoane au MURIT. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter