Actualitate

OPINIE Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Wind of Change. Ceva fără precedent la începutul lui 2023

Doi clujeni cu funcții grele, din mediul academic și cel politic, ambii la vârful maturității intelectuale, profesionale și de leadership, vorbesc deschis despre lucrurile printre care navigăm, tot mai greu, zi de zi. Folosind alte cuvinte, mai meștușugite sau nu, ne vorbesc despre furt, incompetență, prostie și risipă în guvernarea țării.

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

 

 


Când personalități din mediul academic și politic ies din zona de confort și ne uimesc prin curajul de a spune lucrurilor pe nume – ironic, nu? să fii uimit când liderii comunității au curaj de a spune lucrurilor pe nume - ne gândim imediat la câteva scenarii posibile. Își răscumpără greșelile proprii, pregătiți fiind pentru o altă cale, au o agendă personală sau, în fine, personalizată pentru ei de altcineva și, varianta care ne dă speranță în ambele cazuri, le-a ajuns cuțitul la os, ca de altfel nouă tuturor, săturându-se și ei de furt, incompetență, prostie și risipă în guvernarea țării.

 


E un bun îceput, nu ne așteptam să înceapă o revoluție de la primele declarații de onestitate, însă știm cu toții că marile realizări au începuturi mărunte. Așteptăm soluții pentru încetarea furtului, incompetenței, prostiei și risipei în guvernarea țării pentru că, altfel, doar vorbim astăzi despre știrile de ieri. 

Așteptăm cu sufletul la gură ca mediul politic și academic să se ridice și să vorbească despre sinecureala, înrubedenizarea și politizarea administrației, învățământului și sănătății, care au dus la adevărate tragedii. Despre migrația creierelor și a populației apte de muncă. Despre nașterile din ce în ce mai puține, despre morțile din cauze prevenibile, despre ce va fi după ieșirea la pensie a decrețeilor (a celor care vor prinde pensia) - în general, despre impuținarea românilor. Despre pomenile date de guvernare în cele mai creative moduri, cale sigură spre cultura ne-muncii. Despre o politică externă execrabilă, care a năruit imaginea și rolul României în lume. 


Despre multe altele, care în final au ca și cauză comună lipsa de educație generală care a pătruns nestingherită până în absolut toate cotloanele societății românești. Și care ne alungă copiii și nepoții din țară.

Nu ne așteptăm la schimbări miraculoase, peste noapte. Însă a începe să vorbești despre boală înseamnă a începe să vorbești despre vindecare. 


Până una-alta, se pare că vântul schimbării bate, așa cum era de așteptat, dinspre Cluj-Napoca.

Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

CITEȘTE ȘI:

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Nimeni nu vrea România și Bulgaria în Spațiul Schengen”

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Strategia naţională de sănătate 2022-2030 a Ministrului Alexandru Rafila. Şi figura 38 de la pagina 24, o poză care te pune pe gânduri”

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Terapia va evalua preluarea mărcii Clujana”

Ultimele Stiri
abonare newsletter