Actualitate

Accident rutier în Bună Ziua. Doi copii, de 9 și 10 ani, duși la spital! Impactul a fost violent. FOTO

Două autospeciale de descarcerare și o ambulanță de terapie intensivă au fost trimise, sâmbătă după-amiaza, pe strada Bună Ziua la un accident. Potrivit autorităților, două mașini sunt implicate, iar una dintre victime a rămas blocată într-unul dintre autoturisme.

Accident pe strada Bună Ziua. Sursă foto ISU Cluj Accident pe strada Bună Ziua. Sursă foto ISU Cluj

 

Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Bună Ziua. 


Din primele informații, în accident sunt implicate două autoturisme, iar o persoană este blocată într-unul dintre acestea. 

La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.


CITEȘTE ȘI: Cum s-a petrecut, de fapt, accidentul din Bună Ziua? Unul dintre șoferi ar fi făcut o manevră interzisă. VIDEO cu momentul impactului

„Folosind echipamentele din dotare, pompierii au ajutat să iasă afară dintr-un autoturism un bărbat și un minor. În urma acestui eveniment rutier vor fi transportați la spital doi copii de 9 și 10 ani, precum și un adult de aproximativ 40 de ani. Cu toții sunt conștienți și cooperanți”, transmit pompierii.

„La data de 28 ianuarie, în jurul orei 16.40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Bună Ziua, din municipiul Cluj-Napoca.


Din primele informații, reiese faptul că un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce ar fi intenționat să părăsească cu autoturismul parcarea unui supermarket, ar fi fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani. În urma impactului, autoturismul bărbatului în vârstă de 39 de ani a fost proiectat în afara părții carosabile. Din eveniment au rezultat 3 victime, respectiv conducătorul auto în vârstă de 39 de ani și 2 minori aflați în autoturismul acestuia. Testările alcoolscopice au avut rezultate negative”, transmite IPJ Cluj.

Traficul se desfășoară pe un singur sens, alternativ.

CITEȘTE ȘI:

Tânără lovită de mașină pe strada Bună Ziua, dusă de urgență la spital! A traversat strada ilegal

Al doilea accident pe strada Bună Ziua, în ultimele 24 de ore. Două persoane au ajuns la spital. FOTO

Accident GRAV pe strada Bună Ziua! Trei victime, între care un pieton, duse de urgență la spital

Ultimele Stiri
abonare newsletter