Actualitate

Accident cu doi răniți pe drumul Cluj-Oradea, la Morlaca - FOTO

Doi vârstnici au fost răniți sâmbătă într-un accident care a avut loc pe DN1 între Cluj și Oradea, în apropierea localității Morlaca.

Accident cu doi răniți pe drumul Cluj-Oradea, la Morlaca - FOTO: ISU Cluj Accident cu doi răniți pe drumul Cluj-Oradea, la Morlaca - FOTO: ISU Cluj

 

 


Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă pe raza localității Morlaca, pe DN1/ E60 Cluj - Oradea. Au fost implicate o mașină și o autoutilitară, iar două persoane au fost transportate la spital.

 


„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe DN1 - E60, pe raza localității Morlaca. În accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. 

Nu au existat victime încarcerate, însă un bărbat și o femeie de aproximativ 70 de ani au fost transportați la spital. Ambii erau conștienți și cooperanți. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ. Echipajele noastre au asigurat totodată măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Cluj.


„Accident rutier produs în jurul orei 13.15, pe DN1E60, în interiorul localității Morlaca. Din primele informații, un autoturism condus în direcția municipiului Oradea, de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Bihor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă pe sensul opus, de un tanar de 22 de ani, din același județ.

În urma impactului, doi pasageri, femeie si bărbat, ambii de 75 de ani au fost transportați la spital. Testările alcoolscopice au indicat rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Accident rutier la ieșire din Huedin. Trei mașini au fost avariate

Ultimele Stiri
abonare newsletter