Actualitate
Distracţie periculoasă în Cluj-Napoca! Mai multe persoane patinează pe Lacul Chios în ciuda faptului că gheața de la mal s-a topit. FOTO
Tot mai multe persoane se dau cu patinele pe Lacul Chios din Parcul Central chiar dacă acest lucru este interzis și există avertismente.
Tot mai multe persoane se dau cu patinele pe Lacul Chios din Parcul Central chiar dacă acest lucru este interzis și există avertismente/ Foto: monitorulcj.ro
Lacul Chios din Parcul Central a îngheţat de câteva zile şi s-a transformat în locul de întâlnire al tuturor pasionaţilor de patinaj şi nu numai.
Însă această distracție este foarte periculoasă, pentru că nu mai vorbim doar despre oameni mari, ci şi de copii. Aceştia au ieşit să patineze pe Lacul Chios deși autoritățile au avertizat în repetate rânduri că acest lucru este interzis.
Pozele cu adulții și copiii la Lacul Chios au fost surprinse duminică după-amiaza.
Cu tot pericolul la care se expun, tinerii nu renunţă la reprizele de patinaj, chiar dacă în zona lacului există un semn cu „PATINAJUL INTERZIS”.
Atât tinerii cât și copiii se expun unui pericol mare având în vedere că la mal gheața s-a topit.
Pe cât de frumos, pe atât de periculos însă, pentru că gheața ar putea crăpa oricând sub picioarele celor care se aventurează pe luciul ei. Teoretic, accesul pe lac este interzis, dar practic asta nu îi oprește pe oameni să patineze în voie.
„Râurile și lacurile nu sunt patinoare. Mersul pe gheață poate părea inofensiv, însă pericolul de accidente cauzate de ruperea gheții este real. Temperaturile cu valori negative au condus la apariția formațiunilor de gheață (gheață la mal, năboi, pod de gheață) pe majoritatea cursurilor de apă din bazinul hidrografic Someș-Tisa.
În perioada imediat următoare, acestea vor fi în extindere și intensificare. Nivelurile cursurilor de apă au fost variabile, în funcție de evoluția debitelor și, mai ales, a formațiunilor de gheață dezvoltate pe râuri”, au transmis reprezentanții Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa.
CITEȘTE ȘI: