Actualitate

Orașul sigur: În Cluj-Napoca, numărul infracțiunilor a crescut anul trecut cu aproape 10%

Date îngrijorătoare în privința creșterii criminalității și a numărului de infracțiuni din oraș pe parcursul anului trecut sunt prezentate de Poliția Municipiului Cluj-Napoca în cadrul unui plan de măsuri pentru 2023.

Criminalitate în creștere în Cluj-Napoca în 2022/captură foto: Poliția Locală Cluj-Napoca Facebook.com Criminalitate în creștere în Cluj-Napoca în 2022/captură foto: Poliția Locală Cluj-Napoca Facebook.com

 

 


Cluj-Napoca, un oraș tot mai nesigur. A crescut numărul infracțiunilor comise la Cluj-Napoca în anul 2022 față de 2021, reiese din datele Poliției Muncipiului Cluj-Napoca, puse la dispoziție de Poliția Locală în cadrul unui proiect de hotărâre ce urmează să fie supus votului Consiliului Local în următoarea ședință. Este vorba despre proiectul ce stabilește planul de măsuri pentru 2023 stabilit de Poliția Locală.

 


Documentul este bazat și pe datele furnizate de Poliția Municipiului Cluj-Napoca privind starea infracțională și contravențională din oraș, care prezintă o situație îngrijorătoare: anul trecut numărul infracțiunilor a înregistrat o creștere de aproape 10% față de anul 2021. Cu mici excepții, pe mai multe categorii de fapte infracționale se urmărește o tendință ascendentă. 

Criminalitatea și siguranța comunității

Pe parcursul anului 2022, Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul plângerilor, denunțurilor sau în urma sesizării din oficiu în privința comiterii unui număr de 8.878 infracțiuni. 


În urmă cu doi ani (2021), numărul infracțiunilor constatate de agenții de poliție a fost de 8.100

Starea infracțională și contravențională, Cluj-Napoca, 2022/ captură primăriaclujnapoca.ro

În acest răstimp s-a înregistrat o creștere procentuală de +9,6% (+778) a criminalității sesizate, după cum urmează:


  • 72,01% - infracțiuni judiciare (6393)
  • 7,37% - infracțiuni economico-financiare (654)
  • 20,62% - infracțiuni de altă natură (1831)
  • 52,28% - dintre infracțiuni sunt fapte comise de autori necunoscuți (4642).

Pe parcursul anului 2022, numărul infracțiunilor sesizate contra persoanei a inregistrat un trend ascendent:

2021 – 1981


2022 – 2519 (+538), adică plus 27,16%.

Infracțiuni contra libertății persoanei în 2022

Și infracțiunile contra libertății persoanei se plasează pe un ritm ascendent:

2021 – 557 

2022 – 607 ( +50), adică plus 8,98%, din cauza majorării numărului de infracțiuni de amenințare, după cum urmează:

2021 – 398

2022 – 451 (+53), adică plus 13,32%.

În același timp, a fost înregistrată o scădere a infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal

79 – 2021

70 – 2022, adică – minus 11,39%

CITEȘTE ȘI: 

Violența domestică în România: actul sexual cu un minor și violul, cel mai des întâlnite infracțiuni, după lovire

Infracțiunile contra libertății și integrității sexuale, în creștere:

2021 – 97

2022 – 106 (+9), adică plus 9,28%.

Infracțiunile stradale sunt de asemenea în creștere:

1106 cazuri sesizate (+91), adică plus 8,97%.

Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului – 42 cazuri în 2022 (+7,69%).

Criminalitatea contra patrimoniului – 4913 cazuri sesizate în municipiu și la secțiile rurale de Poliție Locală. 

Din această categorie de infracțiuni, furturile reprezintă 57,01%.

2022 – 2801 cazuri 

2021 – 2756 cazuri.

Infracțiunile de tâlhărie înregistrează un trend ușor descendent, cu 63 de situații (- 1,56%) semnalate și constatate de agenți. 

Potrivit raportului citat, Poliția Municipiului Cluj-Napoca a colaborat constant pe parcursul anului trecut cu Poliția Locală pentru „cunoașterea situației operative de pe raza de competență și pentru realizarea schimbului de informații”. 

Boc: „Atitudinea noastră trebuie să fie pro cetățean”

Edilul Emil Boc a declarat, recent, că buna pregătire a agenților de Poliție Locală, structură aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca, oferă siguranța unor servicii de calitate pentru cetățeni.  Atât timp cât există un cetățean nedreptățit, edilul municipiului Cluj-Napoca nu poate fi mulțumit, a susținut Emil Boc în cadrul evenimentului dedicat prezentării raportului de activitate a Poliției Locale pentru anul 2022.  

„Sunt foarte greu de mulțumit. Pentru că atât timp cât am un singur cetățean din oraș care este nemulțumit, din motive întemeiate, precum insuficienta noastră pregătire sau reacție, eu nu mă pot declara mulțumit”, a declarat Emil Boc. 

„Atitudinea pro cetățean înseamnă că aveți legea și pe Dumnezeu de-o parte, iar pe cetățean de cealaltă parte. Atitudinea noastră trebuie să fie pro cetățean, pentru că suntem plătiți din banii cetățenilor, iar ei sunt în siguranță și au o viață de calitate dacă noi toți ne facem datoria”, a explicat edilul Emil Boc. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc, mesaj adresat Poliției Locale: „Atitudinea noastră trebuie să fie pro cetățean, pentru că suntem plătiți din banii cetățenilor”

Violența domestică în România: actul sexual cu un minor și violul, cel mai des întâlnite infracțiuni, după lovire

Ultimele Stiri
abonare newsletter