Actualitate

Trotinetele electrice de închiriat vor fi interzise la Paris. Peste 100.000 de locuitori au votat „pentru”

Trotinetele electrice închiriabile vor fi interzise la Paris, în urma unui referendum. Locuitorii capitalei franceze au votat împotriva acestora într-un referendum.

Trotinetele electrice de închiriat vor fi interzise la Paris. FOTO: Pixabay Trotinetele electrice de închiriat vor fi interzise la Paris. FOTO: Pixabay

 

 


Trotinetele electrice de închiriat vor fi interzise în Paris, ca urmare a unui referendum ce a avut loc duminică. Cu toate că a fost vorba mai mult de o consultare populară decât de un referendum, Primăria din Paris a declarat că va ține cont de rezultat și va interzice activitatea firmelor care închiriază trotinete electrice, scrie Biziday

 


Puțin peste 100 de mii de parizieni (dintr-un total de 1,4 milioane cu drept de vot) s-au prezentat în cele 20 de secții amenajate, câte una în fiecare cartier. Firmele care închiriază trotinete electrice prin aplicații pe telefon au acordat vouchere de gratuitate celor care se prezintă la vot, dar nu au reușit să strângă mai mult de 10 mii de oameni.

Trotinetele electrice private vor putea fi folosite

Trotinetele electrice închiriabile ar urma să dispară de pe străzile capitalei Franței din luna septembrie a acestui an, însă cele aflate în proprietate privată vor putea fi folosite în continuare. Parisul avea deja una dintre cele mai restrictive legislații din lume în această privință. 


Începând din 2020, numărul de operatori a fost restricționat la trei, viteza maximă a scuterelor a fost limitată la 20 km/oră și a fost interzisă abandonarea lor pe stradă, fiind amenajate locuri de parcare. Operatorii au oferit reglementări suplimentare, inclusiv verificarea vârstei minime a utilizatorilor de 18 ani.

Printre cauzele votului împotrivă al parizienilor se regăsesc riscurile de accidente pe care trotinetele electrice îl aduc. În 2021, 24 de persoane au murit în accidente legate de trotinetele electrice în Franța, dar unul singur de acest fel s-a produs la Paris. În schimb, Parisul a înregistrat 459 de accidente cu scutere electrice și vehicule similare de orice fel, dintre care trei mortale.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Civilizație á la Cluj! Trotinete parcate în mijlocul drumului!

Ultimele Stiri
abonare newsletter