Actualitate
Peste 270 de intervenții desfășurate de pompierii clujeni în minivacanța de Paște
Peste 270 de intervenții desfășurate de pompierii din cadrul ISU Alba în minivacanța de Paște.
Intervenție la un incendiu în Cojocna/ Foto: ISU Cluj
În perioada prilejuită de Sărbătorile Pascale, pompierii clujeni desfășurat 274 de misiuni. Astfel, între 14 – 17.04.2023, ISU Cluj acționat la 49 de intervenții care însumează accidente rutiere, incendii sau diferite alte situații de urgență. De asemenea, echipajele SMURD au gestionat 225 de cazuri.
Printre cele mai importante misiuni, amintim intervenția petrecută vineri, în comuna Florești. Pompierii au fost solicitați să evacueze apa care a inundat mai multe gospodării situate pe străzile Tăuțului, Ioachim Olteanu și Muncitorilor. La fața locului s-au deplasat forțe și mijloace din toate detașamentele ISU Cluj, iar echipajele au acționat cu opt motopompe și patru autospeciale de capacitate mare și medie. Intervenția a demarat în jurul orei 04:00 și s-a încheiat la 17:45, după aproximativ 14 ore.
Sâmbătă noaptea, pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu petrecut pe strada Vasile Lucaciu. Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:20, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă, dintre care una de mare capacitate, alături de o ambulanță SMURD. Odată ajunse la fața locului, echipajele au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la un garaj și la o anexă gospodărească lipită de acesta, pe o suprafață de peste 70 mp, cu pericol de extindere. Pe timpul operațiunilor de stingere, paramedicii SMURD au evaluat o femeie de aproximativ 70 de ani, care a suferit atac de panică. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un horn izolat necorespunzător.
CITEȘTE ȘI:
Tragedie în noaptea de Înviere! Garajul unei case din Cluj-Napoca a fost mistuit de flăcări
Avaria la magistrala de apă, de mari dimesiuni! Floreștenii nu rămân fără apă, dar nu au curent de Vinerea Mare
În cursul zilei de duminică, pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au oferit sprijin la un accident rutier petrecut la ieșire din Cluj-Napoca spre comuna Florești. Apelul de urgență a venit în jurul orei 17:48, iar la fața locului s-au deplasat o motocicletă SMURD, o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de la Punctul de Lucru Florești. În accident au fost implicate trei autoturisme, echipajele găsind la fața locului cinci persoane. Din fericire, nu au existat victime încarcerate. Paramedicii au evaluat două persoane care au refuzat transportul la spital. Ulterior, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
Casă din Cojocna, cuprinsă de flăcări
Luni dimineața, echipajele de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au stins un incendiu care a cuprins o clădire dezafectată din localitatea Boj-Cătun, comuna Cojocna. Apelul de urgență a venit în jurul orei 05:00, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă. Flăcările s-au manifestat la acoperiș pe o suprafață de aproximativ 200 mp, precum și la o cameră interioară de 40 mp. Au ars bunurile din cameră, cum ar fi televizorul, paturi și dulapul cu haine. În timpul intervenției, pompierii au salvat din foc un câine și au mai evacuat din camera cuprinsă de flăcări o butelie și frigiderul. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Operațiunile de stingere au durat aproximativ două ore, forțele revenind de curând la bază. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit la o instalație improvizată.
Amenzi pentru cei care dau foc vegetației
„Pe de altă parte, primăvara aduce numeroase incendii de vegetație uscată. An de an, incendiile de vegetație produc însemnate pierderi materiale și chiar de vieți omenești. În acest sens, vă reamintim faptul că arderile de vegetație sunt interzise!”, a transmis ISU Cluj.
Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: