Actualitate
Campanie națională de prevenire a dispariției voluntare a copiilor: „Plecatul de acasă nu e o soluție”
A fost lansată o nouă campanie națională de prevenire a dispariției voluntare minorilor.
Polițist local dirijând traficul /FOTO: depositphotos.com
Poliţia Română şi Asociaţia „Telefonul Copilului”, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, au lansat o campanie naţională de prevenire a dispariţiei voluntare în rândul minorilor, respectiv a intenţiei copiilor de a fugi de acasă din diverse motive.
„Începând din perioada pandemiei COVID-19, intenţia de a pleca în mod voluntar de acasă, precum şi decizia de a pleca de la domiciliu au cunoscut o creştere semnificativă în rândul copiilor, care au solicitat serviciile de consiliere oferite de psihologii Asociaţiei Telefonul Copilului, la 116111. Conform datelor organizaţiei noastre, în peste 31,25% dintre sesiunile de consiliere psihologică oferite, copiii au văzut fuga de acasă drept o soluţie pentru rezolvarea problemelor lor, în principal pe fondul dificultăţilor în relaţia copil-părinte (41,3%), al abuzurilor în familie (35,7%), al problemelor sentimentale (15,2%), cel mai mare procent înregistrându-se în rândul fetelor (83,5%)”, a declarat, luni, Cătălina Surcel, director executiv al Asociaţiei "Telefonul Copilului".
Proiectul lansat luni reprezintă un demers prin care copiii sunt încurajaţi să ceară ajutor în situaţiile în care se simt singuri şi neînţeleşi, înainte de a lua o decizie cu urmări ireversibile, a arătat ea.
„Cifrele pe care vi le-am oferit se referă la gânduri, intenţii de a pleca de acasă, care se pot transforma, desigur, chiar în plecatul de acasă (...) Un procentaj semnificativ din aceste cazuri a venit din partea fetelor - 83%. Ele sunt cele care ne-au contactat cel mai mult în această situaţie. Am avut şi cazuri concrete, în care Poliţia a intervenit şi, în doar o oră, copii au fost identificaţi. În majoritatea cazurilor vorbim de intenţii, care însă se pot materializa în decizii. Acest proiect îşi propune să preîntâmpine astfel de situaţii (...) Copiilor le poate fi mult mai rău în stradă. Dacă reuşim să îi oprim în a recurge la acest gest, proiectul va avea succes”, a adăugat Cătălina Surcel.
Un ofiţer de poliţie a explicat că sunt situaţii de plecări voluntare de acasă în care sunt implicate adolescente, care au o relaţie sentimentală şi merg să trăiască alături de iubit, fără a-şi anunţa părinţii.
„De cele mai multe ori, în astfel de situaţii, copiii sunt identificaţi foarte repede. Se cunoaşte zona aproximativă în care se află. În funcţie de motivaţia de a părăsi domiciliul, desigur, copiii pot fi identificaţi şi în alte zone (...) În momentul de faţă, avem cazuri în lucru în care copiii nu au fost găsiţi. Aceste căutări nu se încheie niciodată (...). Este important să punem accent pe prevenirea momentului în care copilul ia decizia să plece. De asemenea, este esenţial dialogul adult-copil. Dacă copilul nu găseşte acasă informaţia de care are nevoie, există riscul să caute în altă parte şi astfel apare riscul ca minorul să plece. Noi ne dorim ca asta să nu se întâmple”, a precizat ofiţerul.
Obiectivul proiectului
Proiectul - cu sloganul „Plecatul de acasă nu e o soluţie” - are ca obiectiv principal creşterea nivelului de conştientizare cu privire la fenomenul dispariţiei voluntare a minorilor şi la efectele negative ale acestei forme de dispariţie.
De asemenea, se pune accent şi pe creşterea nivelului de informare al părinţilor şi reprezentanţilor legali asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea dispariţiei voluntare în rândul minorilor, oferindu-le acces la resursele de prevenire dezvoltate în cadrul proiectului, respectiv încurajarea raportării acestor cazuri şi solicitării serviciilor de consiliere psihologică, în orice etapă a situaţiilor de acest tip.
Organizatorii acestei campanii susţin că, în perioada 1 ianuarie - 19 mai, au fost căutaţi 3.277 de minori şi depistaţi 3.318, unele cazuri fiind sesizate anterior şi soluţionate în perioada de referinţă.
Numărul dispariţiilor de copii nu reprezintă numărul acestora, deoarece fiecare sesizare, privind acelaşi copil, este înregistrată ca o nouă dispariţie.
Astfel, la data de 19 mai 2023, se aflau în evidenţă 394 de minori dispăruţi, faţă de care Poliţia Română desfăşoară activităţi specifice pentru depistarea lor. Din totalul acestora, 238 de copii nu sunt la prima dispariţie, unii dintre aceştia având multiple plecări voluntare, iar 141 au plecat dintr-un centru de plasament.
Principalele cauze
Printre cauzele care au dus la înregistrarea acestor dispariţii sunt nesupravegherea de către părinţi, aparţinătorii legali ori factorii responsabili din unităţile de ocrotire, lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, părinţii sau aparţinătorii legali fiind plecaţi la muncă în străinătate, sau lipsa unei comunicări autentice cu părinţii.
Tot printre cauzele care au dus la înregistrarea de dispariţii sunt şi starea materială precară, care determină neglijarea funcţiei de educaţie a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor faţă de copii, abandonul şcolar sau acumularea de absenţe, rezultate negative la şcoală, creşterea influenţei anturajului negativ, precum şi spiritul de aventură, libertinajul, vagabondajul.
„Protejarea persoanelor vulnerabile din comunităţile noastre este o misiune complexă, care presupune strategii integrate şi eforturi comune bazate pe curaj, altruism şi hotărâre. Ne aflăm împreună, aici, în această dimineaţă, pentru a arăta, încă o dată, angajamentul nostru de a consolida parteneriatul pe termen lung dintre Ambasada SUA şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. Ne confruntăm în prezent cu ameninţări care nu cunosc frontiere şi, deşi activitatea noastră se concentrează cel mai mult pe cele legate de combaterea criminalităţii informatice, a traficului de droguri, a traficului de persoane, a spălării de bani, a fraudelor cu documente, preocuparea noastră dominantă este de a promova mereu siguranţa şi protecţia cetăţenilor. Puterea unei comunităţi este pe măsura celor mai vulnerabili membri ai săi şi este de datoria noastră ca părinţi, tutori sau oameni ai legii să fim mereu dedicaţi copiilor noştri şi să sprijinim iniţiative educaţionale şi investigative pentru binele lor", a spus Christopher Gruber, ataşat de securitate în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii
Sesiunile dedicate copiilor
În cadrul proiectului, specialişti ai Poliţiei Române împreună cu reprezentanţii Asociaţiei „Telefonul Copilului” vor organiza sesiuni dedicate copiilor, în care aceştia vor învăţa despre resursele pe care le au la dispoziţie, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Este important ca în mediul familial sau în mediul centrelor de protecţie să se discute despre pericolele la care se pot expune minorii în situaţia în care aceştia consideră că singura rezolvare a unei probleme este plecatul voluntar de acasă.
Din cadrul sesiunilor nu vor lipsi activităţile la care specialişti ai Poliţiei Române vor furniza informaţii necesare pentru cazurile în care cei ce ajung în situaţii limită, în ipostaze victimale, să ştie ce trebuie să facă pentru a primi imediat sprijinul autorităţilor şi să cunoască procedurile punctuale ce trebuie urmate în funcţie de situaţii.
Ce pot face copiii
Minorii vor afla că pot suna gratuit la 116111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia „Telefonul Copilului”.
În acelaşi timp, vor avea la dispoziţie şi platforma online a organizaţiei - https://www.116111.ro - iar pentru comunicarea electronică pot accesa mail-ul vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro.
Materialele informative pentru copii includ conţinut elaborat de psihologii Asociaţiei "Telefonul Copilului" împreună cu specialişti din cadrul Poliţiei Române, pe înţelesul lor, sub sloganul "Plecatul de acasă nu e o soluţie. Când pleci de acasă, închizi o uşă, dar nu ţi se deschid altele".
Copiilor le este dedicată şi o pagină web, care prezintă informaţii despre ceea ce înseamnă dispariţia voluntară, situaţiile de risc la care sunt expuşi, sfaturi de prevenire, soluţii şi exemple de cazuri reale consiliate de organizaţie (editate pentru respectarea anonimatului): https://www.116111.ro/plecatdeacasa.
Pentru copii, proiectul include şi un spot radio, al cărui mesaj reprezintă, de asemenea, un apel la prevenire.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Sursă foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: