Actualitate

Cluj Pride are loc sâmbătă. Peste 100 de jandarmi, mobilizați pentru a asigura ordinea și siguranța publică

Marșul Cluj Pride, al comunității LGBTQ+, va avea loc sâmbătă, 17 iunie. Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați pentru a păstra ordinea și siguranța publică.

Marșul Cluj Pride din 2022 / Foto: Queer Sisterhood Cluj - Hilltop Org Marșul Cluj Pride din 2022 / Foto: Queer Sisterhood Cluj - Hilltop Org

 

 


Sâmbătă 17 iunie 2023, cu ocazia marșului organizat de către Asociația Pride în centrul municipiului Cluj-Napoca, peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică.

 


„Recomandăm persoanelor care iau parte la această adunare publică, dar și celorlalți cetățeni, să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial. Pe această cale reamintim unele prevederi cuprinse în Legea nr 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

  •  organizatorul adunării publice are obligația legală de a respecta condițiile de acces ale participanților la adunările publice, locul, traseul de deplasare și intervalul orar de desfășurare a acesteia;
  •  este interzisă organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare”, a transmis Jandarmeria Cluj.

Săptămâna Cluj Pride 2023 se va desfășura între 17-23 iunie, iar tema din acest an este „FAMILIA”. Marșul Cluj Pride, al comunității LGBTQ+, va avea loc pe 17 iunie: 


„Marșul va da startul săptămânii Pride, și va fi organizat în Piața Unirii cu susținerea Transilvania International Film Festival (TIFF) care are loc în Piața Unirii în acea perioadă. Săptămâna Pride, ce va urma, va fi o perioadă de rezistență culturală și politică, în care vom organiza evenimente menite să promoveze diversitatea și incluziunea, să educăm și să informăm societatea asupra problemelor și luptelor noastre. Ne solidarizăm cu toți membrii comunității LGBTQ+ din Cluj și din întreaga lume, care suferă sub tirania homofobiei și transfobiei, și vă îndemnăm să vă alăturați luptei noastre”, au transmis cei de la Queer Sisterhood Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

„Mitingul pentru Familie”, organizat în aceeași zi cu marșul Cluj Pride 2023

Comunitatea LGBTQ+ iese în stradă. Tema pentru Cluj Pride 2023 va fi familia

Ultimele Stiri
abonare newsletter