Actualitate

Un șofer de 19 ani a ajuns la spital, după ce a provocat un accident pe strada Corneliu Coposu! Nu a acordat prioritate

Un accident între o mașină și o autoutiliată s-a produs joi pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca. Unul dintre șoferi a ajuns la spital.

Accident pe strada Corneliu Coposu, pe 22 iunie / Foto: Info Trafic jud. Cluj Accident pe strada Corneliu Coposu, pe 22 iunie / Foto: Info Trafic jud. Cluj

 

 


Șoferul care a ajuns la spital este cel care a provocat accidentul, pentru că nu a acordat prioritate autoutilitarei:

 


„La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 17.15, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier la intersecția dintre străzile Corneliu Coposu și Banul Udrea, din municipiu. Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 19 ani, care circula cu autoturismul dinspre strada Banul Udrea, ar fi  pătruns în intersecție fără să acorde prioritate unei autoutilitare, condusă de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Sânpaul. În urma evenimentului, tânărul de 19 ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, fără a putea fi testat cu aparatul etilotest. Celalalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Cluj.

Traficul rutier a fost blocat în zonă pentru aproximativ 40 de minute.


Tânărul a fost preluat de ambuanța SMURD în stare de inconștiență:

„Au fost dislocate două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ la fața locului, ale căror echipaje au găsit o autoutilitară și un autoturism avariate. Un tânăr de 19 ani a fost extras de urgență, fiind găsit în stare de inconștiență în autoturismul avariat. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, au declarat, pentru monitorulcj.ro, reprezentanții ISU Cluj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Minoră de 12 ani, răpită în apropiere de gara din Gherla și violată. Agresorul a fost arestat preventiv

Mașină scufundată în râul Arieș, în județul Cluj! Scafandrii caută potențiale victime. VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter