Actualitate
Copil de 5 ani, adus în stare critică la Cluj după ce s-a înecat într-un bazin de înot. Victima este intubată
O fetiță în vârstă de 5 ani a ajuns în stare critică la UPU Pediatrie Cluj după ce s-a înecat într-un bazin de înot din Bistrița.

O fetiță în vârstă de 5 ani a ajuns în stare gravă la UPU Pediatrie Cluj după ce s-a înecat într-un bazin de înot.
Evenimentul s-a petrecut, luni seară, 3 iulie, în Bistrița.
„La UPU Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă aseară, în jurul orei 19.30, o fetiță de 5 ani din Bistrița, în stare critică, după ce s-a înecat într-o piscină de pe raza municipiului. Conform datelor din UPU, până la sosirea echipajului medical, minora a fost resuscitată de un medic aflat în timpul liber în incinta bazinului, fiind preluată cu puls și adusă în UPU Pediatrie. Fetița a fost transferată la UPU Pediatrie Cluj-Napoca intubată și ventilată mecanic”, a declarat, pentru Ziar de Bistrița, Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: