Actualitate
Sute de radare fixe și mobile, montate pe drumurile din țară din 2024. Șoferii agresivi, în vizor
Sute de aparate radar vor fi montate pe autostrăzile, drumurile naționale și cele județene din toată România, dar și pe autospecialele Poliției, începând din 2024.
Sute de radare fixe pe drumurile din țară, din 2024 / Foto: captură foto Municipiul Cluj-Napoca Facebook
Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat pentru promotor.ro că sute de radare fixe și mobile vor fi montate pe drumurile din România într-un proiect cu poliția.
Proiectul prevede instalarea a 500 de radare fixe și 300 de radare mobile în perioada 2024-2026.
„Este un proiect derulat împreună cu Poliția Română. Vor fi montate cel puțin 500 de radare fixe și alte 300 de radare mobile pe cele mai importante drumuri din România. Ne referim aici la Autostrăzi, Drumuri Naționale și Drumuri Județene. CNAIR se va ocupa de montarea radarelor fixe, iar poliția va monta pe autospeciale radarele mobile. Totul va fi automatizat. În momentul în care un radar înregistrează depășirea vitezei, imaginile sunt stocate și trimise către centru. Acolo, un polițist va analiza înregistrarea și, dacă se confirmă abaterea, va dispune sancțiunea conform legii”, a explicat reprezentantul CNAIR.
CITEȘTE ȘI:
Radare fixe pe străzile din municipiu. Boc: „Ar diminua numărul accidentelor, iar șoferii n-ar mai face «liniuțe»”
Emil Boc nu e singur. Primarul din Timișoara cere radare fixe. „Vă e frică să nu vă înjure șoferii?”
Radarele nu vor avea doar rolul de a identifica șoferii care depășesc viteza legală, ci ele vor fi folosite și pentru monitorizarea traficului. Astfel, potrivit CNAIR, în vizorul radarelor vor fi și șoferii care conduc agresiv.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: