Actualitate

Emil Boc: „În 2004, Clujul era un oraș cenușiu, prăbușit, pe care nimeni nu-l căuta. Azi se bate cu Capitala”

Emil Boc spune că situația traficului din Cluj este similară cu ale altor orașe europene. Primarul a vorbit despre Clujului anilor 2004, cum s-a dezvoltat și cum se va dezvolta în continuare prin proiectele de infrastructură, dar nu numai.

Clujul în anul 2001 în poza de sus și Clujul acum în poza de jos / Foto: Amintiri din Vechiul Cluj - Radu Rusu Clujul în anul 2001 în poza de sus și Clujul acum în poza de jos / Foto: Amintiri din Vechiul Cluj - Radu Rusu

 

 


Emil Boc a vorbit la o emisiune radio despre traficul din Cluj de la orele de vârf, pe care dimineața poți să-l eviți doar dacă te trezești foarte devreme și pornești de acasă înainte să înceapă aglomerația. 

 


El spune că acest lucru este specific „tuturor aglomerărilor urbane” și că din acest motiv trebuie pus accentul pe transportul în comun:

„Acest fenomen este specific tuturor aglomerărilor urbane. Ce pot face toate orașele europene, ceea ce facem și noi, este să încurajăm transportul public astfel încât cât mai mult cetățeanul să fie tentat să lase mașina acasă și să folosească mijloacele alternative. În Europa, deja e de 20 de ani: au metrou, tren metropolitan, au toate centurile făcute. Noi, din nefericire, am fost pe partea mai înapoiată a istoriei în ultimii 50 de ani. Regimul comunist ne-a ținut  pe loc în materie de evoluție de infrastructură. Și noi, bineînțeles la Cluj, hai să spunem că avem un avantaj în comparație cu alte regiuni din România”, a spus Emil Boc.


CITEȘTE ȘI:
Stadiul marilor proiecte ale Clujului. Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești aduce în județ peste un miliard de euro

 

Boc: În 2004, Clujul se uita la Timișoara ca la Vestul autentic

Întrebat de ce nu s-au făcut până acum mai multe proiecte de infrastructură, edilul a susținut că nu toate se pot face în același timp și a arătat cum s-a schimbat Clujul în ultimii 20 de ani, dar și cum urmează să se schimbe în următorii ani, în special din punct de vedere al infrastructurii rutiere.


Emil Boc descrie Clujul anilor 2004 ca un oraș „cenuși, prăbușit, pe care nimeni nu îl căuta”.

„Răspunsul este foarte clar că: toate se pot face pe rând. Dacă nici la Cluj nu s-a făcut... gândiți-vă, proiectul Autostrăzii Transilvania, care este o adevărată centură a Clujului - peste 1 miliard de euro. Gândiți-vă la centura Vâlcele-Apahida, un proiect de mai multe sute de milioane de euro. Gândiți-vă la prelungirea Bulevardului Muncii până la Apahida. Ce ar fi însemnat dacă nu era această prelungire, cu tot traficul? Cine-i de rea credință să spună că nu se face, nu o să-i pot demonstra altceva. Dar de aceea Clujul este pe primul, loc de aceea a recuperat. Unde era Clujul la nivelul anilor 2004? Un oraș cenușiu, prăbușit, pe care nimeni nu-l căuta. Nu ca astăzi - este orașul care se bate cu Capitala și depășește la multe componente. A depășit Timișoara la care noi ne uitam prin anii 2004 ca la Vestul autentic. Clujul a depășit tot ce se putea depăși. Și este un oraș de referință în Uniunea Europeană și ați văzut, Banca Mondială a spus că este orașul cu cea mai bună calitate a vieții din România și dacă românii ar decide să se mute undeva în țară, s-ar muta la Cluj. Acestea sunt realități și le vedem.


CITEȘTE ȘI:
Boc, despre drumul de legătură la Autostrada Transilvania: „Iată că se lucrează! Nu va mai veni prin Cluj traficul care aglomerează orașul”

 

Viața ne arată că am făcut ceea ce trebuie prin ceea ce este Clujul astăzi. Iar faptul că avem proiecte de peste 4 miliarde de euro: de la conectarea Clujului la autostradă, care la sfârșitul anului viitor/începutul anului 2025, este gata lucrarea și care va decongestiona masiv traficul din Cluj. Ce să mai vorbim de centuri care una e în execuție, cealaltă este în licitație de depunere a termenelor, metroul este în lucru, finalizarea documentației pentru trenul metropolitan se apropie, pasajul de la Tăietura Turcului este licitat și este în execuție, împreună cu proiectul de cale ferată. Spitalul Regional de Urgență - iar investiții peste 600 milioane de euro. Amintiți-vă că am fost acela care am dat terenul de la Unitatea Militară din Florești ca să poată face un loc important unde să ajungă oamenii să-și salveze viețile”, a explicat Emil Boc.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Aproape 6.000 de elevi din Cluj-Napoca provin din zona metropolitană. Boc: „Plătim abonamentele celor din Florești, Gilău, Baciu și alte zone”

Cluj-Napoca are cu 10.000 de elevi și preșcolari mai mulți decât acum 10 ani. Boc: „Am construit echivalentul a 6 școli. Mai facem două noi”

Ultimele Stiri
abonare newsletter