Actualitate
A „plouat” cu amenzi în weekend! Zeci de șoferi vitezomani, bețivi sau drogați, pe drumurile din Cluj
Zeci de șoferi au fost prinși de polițiști în acest weekend în timp ce încălcau regulile rutiere, pe drumurile din județul Cluj.
Controale ale polițiștilor rutieri pe drumurile Clujului / Foto: IPJ Cluj
Duminică, 29 octombrie, în jurul orei 23.50, polițiștii din Dej au oprit pentru control o mașină condusă pe strada Crângului de un tânăr de 24 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care avea permisul de conducere suspendat.
Tot duminică, polițiștii au oprit DN1 E60, în localitatea Florești, un șofer de 33 de ani, din aceeași comună. Testarea lui cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Cu o zi înainte, pe 28 octombrie, în jurul orei 21.00, polițiștii din Turda au oprit și ei pentru verificări o mașină condusă de un tânăr de 20 de ani. Și în cazul acestuia au reieșit indicii că ar fi consumat substanțe psihoactive.
CITEȘTE ȘI:
„Modelul de succes, cel care încalcă regulile. Mai avem cultura legalității în această țară?”, se întreabă profesorul clujean Valentin Naumescu
În ambele cazuri, șoferii au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Beat și cu permisul suspendat, la volan
De asemenea, un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca a fost oprit pentru verificări de polițiștii din Câmpia Turzii, în noaptea dintre sâmbătă și duminică. La momentul controlului, șoferul se deplasa pe DJ 150, în localitatea Frata. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
Un alt șofer care a fost prins la volan sub influența alcoolului este un bărbat de 36 de ani, care conducea sâmbătă o mașină, în jurul orei 20:10, pe strada Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, apoi a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
Accident provocat de un șofer beat
De asemenea, un bărbat de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore duminică, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis, neînmatriculat și sub influența alcoolului. Mai exact, bărbatul, în jurul orei 14.10, ar fi provocat un accident cu pagube materiale, în timp ce mergea cu un utilaj agricol pe drumul comunal din Rogojelu.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. „În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au dispus reținut pe acesta pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanței, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive”, a transmis IPJ Cluj.
Zeci de amenzi pentru șoferi vitezomani
Nu în cele din urmă, în cursul zilei de vineri, în intervalele orare 07:00-12:00, respectiv 15:00-20:00, politiștii rutieri din județul Cluj au desfășurat acțiuni pe DN 1F și DN 1C. În urma controalelor, polițiștii clujeni au aplicat 60 de sancțiuni, în valoare de 32.400 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere.
Dintre acestea, 46 au reprezentat nerespectări ale limitelor legale de viteză.
Au fost reținute 6 permise de conducere, dintre care două pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: