Actualitate
Detalii despre cele două fetițe care au ajuns arse la spital după un eveniment științific din Cluj. Au căzut peste masă și li s-a aprins părul.
Detalii în cazul celor două fetițe care au ajuns sâmbătă la spital cu arsuri în urma unui eveniment științific organizat în Cluj-Napoca. Cele două nu ar fi păstrat distanța regulamentară.
Două fetiţe au ajuns la spital după un experiment care a mers prost, la un târg ştiinţific, în Cluj-Napoca | Foto: pexels.com
Două fetițe de 7 și 11 ani au ajuns sâmbătă la spital cu arsuri pe față și pe mâini după ce au participat la un experiment științific organizat într-un parc pe strada Teodor Mihali.
Cele două sunt la spital cu arsuri care necesită intervenție chirurgicală.
CITEȘTE ȘI:
Care este starea celor două fetițe din Cluj care au fost rănite în urma unui experiment? Au suferit arsuri care necesită tratament chirurgical.
Cum s-a produs incidentul?
Potrivit polițiștilor, cele două fetițe au participat la un atelier de chimie și nu au păstrat distanța recomandată.
Cele două minore s-ar fi dezechilibrat și au căzut pe masa unde se desfășura experimentul, moment în care li s-ar fi aprins șuvițe de păr.
„La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiul Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, despre faptul că la aceeași dată, în jurul orei 13.45, două minore de 7, respectiv 11 ani, în timp ce participau la un experiment, în cadrul unui atelier de chimie, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut peste masa pe care se desfășura experimentul.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că cele două minore nu ar fi păstrat distanța recomandată, moment în care li s-ar fi aprins șuvițe de păr.
În urma evenimentului, minorele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. În continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, au declarat pentru monitorulcj.ro reprezentanții IPJ Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: