Actualitate
Opt persoane reținute în urma conflictului de pe strada Dezmirului din Cluj. Cei implicați și-au împărțit pumni și picioare, iar mai multe bunuri au fost distruse.
Opt persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma încăierării produse săptămâna trecută pe strada Dezmirului din Cluj-Napoca, soldate cu rănirea unor persoane și distrugerea mai multor bunuri.
Mai multe persoane au fost reținute în urma conflictului de pe strada Dezmirului din Cluj|Foto: IPJ Cluj
Luni, polițiștii din Cluj-Napoca au pus în aplicare 16 mandate de aducere pentru persoane cercetate în legătură cu infracțiunile de încăierare, distrugere și tulburarea ordinii publice.
Conflict de amploare pe Calea Dezmirului, aplanat de polițiști
Incidentul a avut loc pe 27 octombrie, în jurul orei 17:00, pe Calea Dezmirului din municipiul Cluj-Napoca, unde două grupuri de persoane s-au angrenat într-o încăierare pe fondul unui conflict spontan.
A fost nevoie de intervenția mascaților pentru aplanarea conflictului.
CITEȘTE ȘI:
Bătaie generală pe Calea Dezmirului, în Cluj. Au intervenit trupele speciale.
„Cei implicați s-ar fi agresat reciproc cu lovituri de pumni, picioare și obiecte contondente, provocându-și răni și distrugând diverse bunuri.
Ca urmare a investigațiilor și administrării probelor, 8 dintre persoanele bănuite, cu vârste între 18 și 47 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore”, informează, luni, IPJ Cluj.
Activitățile s-au desfășurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: