Actualitate

IULIUS anunță integrarea unui nou concept de hipermarket Auchan în proiectul RIVUS din Cluj-Napoca (P)

Aflat în etapa de obținere a autorizației de construcție, proiectul RIVUS de reconversie industrială și regenerare urbană, propus la Cluj-Napoca de IULIUS, va avea un mix de funcțiuni cu probabil cea mai mare varietate: retail, cultural, office, entertainment, servicii, parc și spații de relaxare.

 

Investiția estimată la 500 de milioane de euro, a companiilor IULIUS și Atterbury Europe, va avea ca ancoră retailerul Auchan pe segmentul de hipermarket alimentar. Unul dintre cei mai puternici actori ai pieței de retail alimentar, Auchan pregătește pentru RIVUS Cluj-Napoca un nou concept de hipermarket, cu o suprafață de aproximativ 6.000 mp și un format inovator, adaptat amplasării centrale și viziunii proiectului mixed-use. 


Retailerul Auchan este un partener tradițional al IULIUS, fiind prezent în majoritatea proiectelor grupului: Palas Iași, Iulius Town Timișoara, Iulius Mall Suceava și Iulius Mall Cluj, Family Market Bucium și Family Market Miroslava. În 2024, Auchan a aniversat 18 ani de prezență în România, devenind una dintre cele mai extinse rețele multi-format, cu peste 440 de magazine la nivel național și o medie zilnică de peste 350.000 de clienți. 

RIVUS este un concept personalizat pe necesitățile unuia dintre cele mai cosmopolite orașe din România și cu o direcție de tip „oraș de 15 minute”, ceea ce presupune asigurarea unor funcțiuni multiple, utile zilnic, accesibile locuitorilor în proximitate. „RIVUS este un proiect cu anvergură regională, cea mai mare investiție pe care am realizat-o până acum. De Auchan ne leagă o colaborare frumoasă, care a început încă din anul 2007, tot într-un proiect din Cluj-Napoca – Iulius Mall. Suntem bucuroși să avem un hipermarket Auchan în proiectul RIVUS, având experiența anterioară a unei colaborări de succes și a capacității partenerului de a dezvolta concepte personalizate, în acord cu valorile și exigențele proiectelor noastre, așa cum s-a întâmplat și la Palas Iași, în 2012, unde s-a deschis primul format din țară Auchan City, ale cărui performanțe sunt foarte bune. Hipermarketul Auchan din cadrul RIVUS va fi un format nou, adaptat conceptului premium al proiectului, pentru care pregătim un mix complet, cu premiere regionale și naționale, atât în materie de retail, cât și în ceea ce privește oferta de timp liber, culturală, de entertainment și edutainment”, a spus Oana Diaconescu, Head of Leasing Retail IULIUS.


Hipermarketul Auchan din cadrul RIVUS va reprezenta un obiectiv al direcției de dezvoltare a retailerului care propune un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

 „Noul hipermarket Auchan din Cluj-Napoca marchează o premieră în rețeaua noastră, fiind proiectat ca un veritabil concept store - un format de nouă generație, revizuit și adaptat profilului clienților care vor frecventa acest proiect inovator. În oferta magazinului se vor găsi în continuare gamele specializate și produsele emblematice Auchan, dar și un sortiment extins de produse bio, eco și pentru o alimentație sănătoasă, un nou concept de florărie, zonă de servit masa și produse take-away, precum și un parcurs de cumpărături optimizat. Avem convingerea că Auchan RIVUS va oferi clienților o experiență modernă, rămânând fideli angajamentului nostru de a asigura prețuri mici și un comerț sustenabil în fiecare zi. Suntem bucuroși că putem aduce diferența Auchan în și mai multe magazine din Cluj”, a declarat Ioana Toșa, Director Vânzări Auchan Retail România.


RIVUS Cluj-Napoca va include cea mai mare suprafață închiriabilă de retail din țară, de 145.000 mp, precum și spații de birouri premium și soluții culturale, de entertainment și edutainment în premieră, dar și o grădină generoasă, creată de la zero, cu suprafața de peste 5 hectare, prin intermediul căreia se va realiza, pentru prima dată, accesul și interactivitatea malului râului Someș. Proiectul va integra și două clădiri de pe vechiul sit industrial, singurele expertizate ca având valoare ambientală și posibil de valorificat în siguranță. Clădirea administrativă din cărămidă roșie și o hală cu acoperiș tip arcade vor fi restaurate și vor primi noi funcțiuni, culturale și antreprenoriale. RIVUS va găzdui un centru de live arts și o sală de spectacole, primele dintr-un proiect real-estate, Fresh Market pentru producătorii autohtoni, peste 400 de magazine, inclusiv premiere regionale și naționale, centre de entertainment pentru toate vârstele, tehnologiile cinematografice ale momentului, funcțiuni sport & wellness, servicii și peste 30 de restaurante-concept și cafenele.

Despre Auchan 


Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 29 de hipermarketuri clasice, 4 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 7 supermarketuri, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în staţiile Petrom, 8 magazine în franciză Simply by Auchan, precum şi magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de euro, Auchan propune locuitorilor din oraşele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi. 

Despre RIVUS


Proiectul de reconversie urbană RIVUS este o investiție de peste 500 milioane de euro a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe, prin intermediul căreia va fi redată comunității o fostă zonă industrială nevalorificată de 14 hectare. RIVUS se află în etapa de obținere a autorizației de construire, după ce, în luna august, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal de către Consiliul Local.

Conceptul proiectului RIVUS, primul proiect realizat de renumiții arhitecți olandezi UNStudio implementat în România, este inspirat din ceea ce și-a dorit comunitatea. RIVUS va integra: 

-              Cea mai mare suprafață de retail din România – 145.000 mp (integrând atât mall-ul – 120.000 mp, cât și facilitățile de retail complementare), într-un concept mixed-use care completează experiența de shopping cu servicii și facilități publice și de timp liber 

-              Peste 400 de magazine, inclusiv premiere regionale și naționale

-              Peste 30 noi restaurante-concept și cafenele cu orientare spre râul Someș 

-              Fresh Market pentru producătorii autohtoni

-              Un nou parc și spații verzi amenajate de peste 52.000 mp, cu 700 de copaci maturi și peste 100.000 de plante de diferite dimensiuni

-              Grădină japoneză pe acoperiș, fațade înierbate și acoperiș verde

-              Două clădiri industriale reconvertite în spații culturale, coworking și servicii

-              Centru de live arts și sală de spectacole, funcțiuni culturale pentru prima dată integrată într-un proiect real-estate din România

-              Concepte de entertainment pentru toate vârstele

-              Cele mai noi tehnologii cinematografice, în premieră în Transilvania, și open air cinema

-              Spații de birouri premium și green – 15.000 mp GLA

-              Investiții în conectivitate și mobilitate: pod rutier și două pasarele pietonale peste Someș, modernizare străzi, piste de bicicletă, până la 4.800 de locuri de parcare, 1.200 de spații pentru biciclete etc. 

Descoperă cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România pe www.rivus.ro și pe platformele social media: www.instagram.com/rivuscluj, www.facebook.com/rivuscluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter