Actualitate

Cum a adus Kate Middleton zâmbetul pe buzele unui băiat bolnav de leucemie în stadiu terminal

<p><strong><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/14/kate-middleton-hepta.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Ducesa de Cambridge, aflată împreună cu soţul ei, William, într-o vizită la cel mai mare centru de îngrijire din Malaezia pentru bolnavi în stadiu terminal, a avut un dialog emoţionant cu un bolnav de leucemie în vârstă de 15 ani, care îşi amânase o transfuzie urgentă de sânge ca să o poată întâlni pe Kate, arată Mediafax. </strong></p>

Catherine Middleton l-a făcut să zâmbească pe tânărul pacient care, la doar 15 ani, suferă de leucemie acută. Lui Zakwan Anuar, care "aproape se dăduse bătut", petrecându-şi majoritatea timpului dormind sau plângând de durere, i s-a luminat chipul când a văzut-o pe Kate, potrivit mamei lui.


"Parcă leucemia dispăruse", a spus aceasta, în lacrimi.

Băiatul şi-a adunat puterile ca să stea de vorbă cu ducesa de Cambridge pentru aproximativ 15 minute. Kate l-a întrebat cum decurge tratamentul, spunându-i: "Eşti cu siguranţă foarte, foarte curajos. E dureros? Eşti un băiat curajos. Îţi mulţumesc foarte mult pentru că ai venit să mă vezi."


După ce aceasta i-a semnat felicitarea de aniversare, i-a urat "la mulţi ani", la care Zakwan i-a spus: "Eşti foarte drăguţă." În continuare, Kate i-a mulţumit, spunându-i: "Mulţumesc. Şi tu eşti foarte chipeş."

La rugămintea băiatului, Prinţesa Catherine a desenat pentru Zakwan un copac deasupra cărora zburau nişte păsări, iar Prinţul a făcut un desen mai puţin reuşit cu Tom şi Jerry.


"Durerea lui este mai mare pentru că şi-a amânat transfuzia de sânge şi avea nevoie de o mulţime de calmante, dar acum nu mai e nevoie de asta. Dumnezeu s-o binecuvânteze. Nu pot să o răsplătesc pentru această bunătate", a spus Norizan Sulong, mama lui Zakwan.

Zakwan era atât de hotărât să o întâlnească pe Prinţesă încât a amânat pentru 24 de ore o transfuzie urgentă de sânge, suportând mai multă durere doar ca să nu piardă vizita regală.


Kate şi William se aflau într-o vizită la Hospis Malaysia, cel mai mare centru de îngrijire din ţară pentru bolnavii în stadiu terminal, situat în sudul capitalei Kuala Lumpur. Prinţesa ceruse în mod special să viziteze acest centru ca parte din turul de nouă zile al cuplului regal din Orientul Îndepărtat.

Prinţul William şi soţia lui vor ajunge sâmbătă la un centru de conservare a animalelor de pe insula Borneo, iar apoi vor vizita două mici state din Oceanul Pacific, membre şi ele în Commonwealth: Insulele Salomon, de duminică până marţi, şi Insula Tuvalu, unde cei doi vor rămâne până miercuri, 19 septembrie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter