Actualitate

România, locul cinci în topul ciocolatierilor din Europa de Est

<p>Echipa României a reuşit să ocupe locul cinci la ' Eastern Europe Selection of the World Chocolate Masters 2011' (Preliminariile din Europa de Est ale Campionatului Mondial al Maeştrilor Ciocolatei), competiţie care a avut loc miercuri, 23 februarie 2011, la Expo Sweet Fairs din Varşovia (Polonia), fiind organizată de Grupul Barry Callebaut, lider mondial în producţia de ciocolată, conform unui comunicat de presă remis joi, către AGERPRES.<br /> <br />Promotorul Florin Balan, managerul Grupului de firme Pralin din Cisnădie (judeţul Sibiu) şi clujeanca Anda Călinici, specialist în deserturi şi consultant gastronomic, au participat pentru prima dată la o competiţie de asemenea nivel şi au reuşit să impresioneze juriul la două dintre cele trei probe, şi anume prezentarea pralinelor şi a tortului. Concursul a fost câştigat de polonezul Micha³ Buritta, cel care va reprezenta Europa de Est la marea finală din 19 octombrie de la Paris, unde se va decide cel mai bun maestru ciocolatier din lume.</p>

'Pralinele înrobate (miez tare acoperit de ciocolată) au fost delicioase, iar tortul a fost foarte bun în reprezentarea României. Dacă va exersa în continuare, echipa are şanse reale să câştige un loc mai bun pe viitor', a declarat imediat după competiţie unul dintre membrii juriului, Marc Pauquet, unul dintre ambasadorii importanţi ai ciocolatei din Europa.

Organizatorii concursului au recunoscut că unul dintre dezavantajele echipei României a fost faptul că au avut mult prea puţin timp pentru a se pregăti, Florin Balan şi Anda Călinici fiind anunţaţi cu doar trei săptămâni înainte că vor concura, spre deosebire de celelalte echipe care s-au antrenat timp de jumătate de an. Lipsa de experienţă competiţională şi-a spus cuvântul în cazul României, iar unul dintre regretele exprimate de cei prezenţi a fost că talentul românesc ar trebui cultivat în şcoli specializate, dedicate ciocolatierilor.

România este printre puţinele ţări prezente la concurs care nu au şcoli specializate pentru pregătirea ciocolatierilor. Ţara noastră nu are nici măcar recunoscută oficial meseria de ciocolatier, spre deosebire de Polonia, ţara gazdă, cea care a dat câştigătorul din acest an, care are o tradiţie de zeci de ani în domeniu şi chiar o Academie a Ciocolatierilor. Cu toate acestea, România a impresionat prin originalitatea reţetelor, ineditul ingredientelor, majoritatea aduse din Mexic şi America Latinpă, precum şi prin elementul de surpriză în materie de gust. Pralinele şi tortul prezentate în concurs de Anda Călinici au atras atenţia juriului, care a privit cu un real interes reţelete în premieră.

'Participarea noastră a fost bună, primul nostru obiectiv a fost atins, să aducem România în cea mai importantă competiţie dedicată ciocolatei, din lume. Este la fel de adevărat că am plătit tribut pentru lipsa noastră de experienţă competiţională, dar sunt încrezător că la viitoarea competiţie, România va putea urca în ierarhie prin multă muncă, reuşind să ne dezvoltăm abilităţile. Spre deosebire de noi, ceilalţi concurenţi din Polonia, Turcia şi Slovacia provin din ţări cu tradiţie îndelungată şi care s-au pregătit de foarte mult timp', a spus joi, promotorul echipei României, Florin Balan.

Concurenta României, Anda Călinci a declarat şi ea că, 'a făcut tot ce i-a stat în putinţă şi că nu o să renunţe la crezul ei de a oferi doar calitate. Concursul a presupus un nivel foarte ridicat, dar şi drumul de peste o mie o sută de kilometri şi transportul pieselor şi a celorlalte ingrediente fragile a fost o încercare.' AGERPRES

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter