Actualitate

Amendă pentru incendiatorii steagului maghiar de la meciul CFR Cluj - Rapid

“Procurorii de pe lângă Curtea de Apel Cluj au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1400 lei cei doi tineri suporteri care, în timpul meciului de fotbal din 18 martie 2013 au incendiat în tribune steagul ungar”, a declarat luni, secretarul general al UDMR, Kovács Péter.

Acesta a mai precizat că procurorii au decis în favoarea UDMR, “întrucât au recunoscut faptul că tinerii în cauză au comis o greşeală prin instigarea la ură şi adoptarea unui comportament antimaghiar şi extremist în timpul partidei de fotbal”.

“Incendierea steagului maghiar a adus prejudicii de ordin moral comunităţii maghiare din România, deoarece acest simbol de culoare roşu, alb şi verde aparţine nu doar Ungariei ci şi maghiarilor din România'”, a mai spus secretarul general.


Kovács Péter a accentuat totodată, că UDMR salută decizia instanţei de judecată, care de această dată a luat o decizie de apărare a simbolurilor naţionale ale maghiarimii. “Nu intenţionăm să iniţiem vreun recurs împotriva hotărârii judecătoreşti, acceptăm decizia Procuraturii, deoarece aceasta reprezintă o recompensă morală comunităţii noastre”, a mai spus acesta.

Fanii rapidişti au ars steagul Ungariei la meciul din 18 martie disputat pe stadionul din Gruia în compania CFR Cluj.

abonare newsletter