Actualitate

Accident mortal pe Calea Someşeni: un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu maşina într-un stâlp

Un bărbat de 43 de ani şi-a pierdut viaţa, sâmbătă seara, într-un accident rutier care a avut loc pe Calea Someşeni. Potrivit poliţiştilor prezenţi la faţa locului, cauza accidentului a fost viteza excesivă neadaptată la condiţiile de drum.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj accidentul a avut loc la ora 19.40. “Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier în municipiul Cluj-Napoca pe Calea Someşeni. Potrivit primelor date o persoană a rămas încarcerată. La faţa locului, în ciuda eforturilor depuse, victima a decedat. Am intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD”, au precizat reprezentanţii ISU Cluj.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au precizat că accidentul a avut loc în zona magazinului Selgros.


“Din cauza vitezei neadaptate şoferul, care se deplasa dinspre Selgros spre Pata Rât, a intrat pe contrasens unde s-a izbit de un stâlp CFR după care s-a răsturnat. Acesta a rămas încarcerat, după care s-a constat decesul. Conducătorul auto avea 43 de ani. Şoferul se afla într-o depăşire, dar a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a condiţiilor de drum”, a precizat Daniel Graur, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter