Actualitate

UPDATE: Florin Cioabă a trecut cu bine de o primă operaţie

Medicii de la spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya i-au montat, vineri seară, lui Florin Cioabă, aflat în stare gravă după ce a suferit un preinfarct, un dispozitiv de asistare circulatorie, care să-i ajute inima să pompeze sânge, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate familiei.

UPDATE: Florin Cioabă a ieşit din comă şi este în stare stabilă. Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a ieşit din comă, este în stare stabilă şi se reface după intervenţia prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie, potrivit fiului acestuia, Dorin Cioabă.

Intervenţia chirurgicală prin care medicii spitalului Akdeniz Üniversitesi din Antalya i-au montat lui Florin Cioabă un dispozitiv de asistare circulatorie, care să-i ajute inima să pompeze sânge, s-a încheiat cu succes la ora 22.00, au declarat, pentru Mediafax, surse apropiate familiei.

Procedura a început la ora 18.00 şi a fost una extrem de riscantă, au mai spus sursele citate.


Potrivit aceloraşi surse, medicii care i-au montat lui Cioabă dispozitivul sunt renumţi în Turcia şi în lume pentru astfel de intervenţii prin care, practic, pacientului i se instalează o inimă artificială.

Intervenţia a făcută după ce Florin Cioabă, aflat în stare gravă şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, tot vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei.


Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat, tot vineri seară, că potrivit informaţiilor primite din partea medicilor din Antalya şi din partea echipei medicale din România, starea de sănătate a lui Florin Cioabă nu permite momentan repatrierea acestuia.

"În cazul în care se va pune problema transferului pacientului Florin Cioabă în România, MS în colaborare cu MAI vor sprijini familia pacientului şi vor pune la dispoziţia acestora avionul SMURD, costul transportului, respectiv al combustibilului şi al taxei de aterizare, fiind suportat de către familia pacientului", a mai precizat MS.


Florin Cioabă, ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei, au declarat anterior aceleaşi surse.

Mutarea a fost făcută deoarece spitalul Akdeniz Üniversitesi are un dispozitiv care ajută inima să pompeze sângele.

Etichete: turcia antalya
Ultimele Stiri
abonare newsletter