Actualitate

David Frost, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști ai lumii, a DECEDAT

David Frost, jurnalistul britanic care l-a intervievat pe preşedintele Richard Nixon, a murit la 74 de ani, potrivit CNN. El era cunoscut pentru emisiunile pe care le realiza cu oamenii politici.

David Frost a murit în urma unui atac de cord în timp ce se afla la brodul navei Regina Elisabeta, unde era prezentator în cadrul programului „Insights”. Jurnalistul avea 74 de ani.

Sir David Paradine Frost s-a născut la 7 aprilie 1939. A fost un jurnalist, comediant, scriitor, prezentator de televiziune şi a avut ani la rând  emisiuni la TV. 


Timp de două decenii, David Frost a fost gaza emisiunii „Prin gaura cheii”, unde i-a avut ca invitaţi pe mulţi politicieni. Este jurnalistul care l-a intervievat  în mai multe rânduri pe preşedintele Nixon despre scandalul Watergate.

De anul trecut era gazda emisiunii săptămânale „Interviul lui Frost”. În cadrul acestei emisiuni, Frost a intervievat personalităţi precum fostul premier britanic Tony Blair, preşedintele Omar al-Bashir al Sudanului, Benazir Bhutto şi preşedintele statului Nicaragua Daniel Ortega. În perioada 2006-2012 a avut o emisiune la televiziunea Al Jazeera în limba engleză.


Pe 20 şi 21 iulie 1969, a prezentat emisiunea "David Frost's Moon Party for LWT", un maraton TV de zece ore care a prezentat publicului britanic primii paşi făcuţi de astronautul Neil Armstrong pe Lună.

Frost a fost singurul jurnalist care a reuşit să intervieveze opt premieri britanici, între anii 1964 şi 2010 (Harold Wilson, Edward Heath, James Callaghan, Margaret Thatcher, John Major, Tony Blair, Gordon Brown şi David Cameron) şi şapte preşedinţi americani, între anii 1969 şi 2008 (Richard Nixon, Gerald Ford, Jimmy Carter, Ronald Reagan, George H. W. Bush, Bill Clinton şi George W. Bush). De asemenea, a fost ultimul jurnalist care l-a intervievat pe Mohammad Reza Pahlavi, ultimul şah al Iranului.


David Frost a fost recompensat cu numeroase premii, printre care un Emmy pentru întreaga carieră, a fost membru al Academiei de film şi televiziune din Marea Britanie (BAFTA) şi a fost înobilat, în 1970, cu titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic.

 

Etichete: deces
Ultimele Stiri
abonare newsletter