Actualitate

Unul dintre cei doi militari morţi în Afganistan era din Alba Iulia

Unul dintre cei doi militari morţi în Afganistan, Vasile Claudiu Popa, era din Alba Iulia, dar locuia în Constanţa, însă la solicitarea mamei acestuia, el ar putea fi înmormântat la Alba Iulia.

Prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat, luni, că unul dintre militarii români morţi în Afganistan, Vasile Claudiu Popa, era din Alba Iulia, însă Ministerul Apărării Naţionale nu a informat oficial autorităţile din Alba, deoarece bărbatul lucra şi locuia în Constanţa, conform Mediafax.

Feneşer a spus că trupul militarului Vasile Claudiu Popa ar urma să fie adus la Alba Iulia, unde ar putea fi şi înmormântat, la solicitarea mamei sale, prefectul precizând că nu are încă informaţii oficiale în acest sens.


La rândul său, purtătorul de cuvânt al Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, Daniela Floroian, a declarat, luni, că Vasile Claudiu Popa era absolvent al instituţiei de învăţământ militar din Alba Iulia, în promoţia 2004.

Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, şi-a pierdut viaţa, în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operaţii din Afganistan. Bărbatul era căsătorit, fiind la a doua misiune în Afganistan.


El era angajat MApN din 2006, la Grupul Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale, în subordinea Centrului de Scafandri şi era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter