Actualitate
Tudor Chirilă a strigat la Cluj: „Uniţi salvăm Roşia Montană!”
Solistul cunoscutei trupe de muzică rock "Vama", Tudor Chirilă, a participat la protestul faţă de proiectul de la Roşia Montană, desfăşurat ieri la Cluj. Vezi ce a spus despre intervenția cu gaz lacrimogen a jandarmilor!
Tudor Chirilă a participat la protestele Roşia Montană de la ClujÎmbrăcat în pantaloni de piele şi cu căciulă neagră pe cap, solistul a încercat să nu iasă cu nimic în evidenţă în mulţime. Artistul a făcut parte din primele rânduri de protestatari, mărşăluind cot la cot cu aceştia pe tot traseul, de pe Bulevardul Titulescu până la Casa de Cultură a Studenţilor.
A vorbit foarte puţin şi doar cu prietenii care l-au însoţit la protest. Chirilă a arătat că îl ţin plămânii şi a scandat non-stop pe parcursul marşului „Uniţi salvăm Roşia Montană”. El şi-a ţinut la curent şi prietenii de pe Facebook despre periplul său, spunând despre intervenţia jandarmilor că a fost „exces de zel” după ce a dat share la articolul de pe Monitorul de Cluj.
Artistul s-a aflat la Cluj pentru a susţine un concert. Tudor Chirila a dedicat și o piesă special pentru Roșia Montană la concertul din Piața Unirii, care a avut loc după încheierea marșului.
Aproximativ 5.000 de persoane care se opun proiectului de la Roşia Montană au protestat duminică seară la Cluj-Napoca, în cartierul Mărăşti, unde au ajuns în marş din centrul oraşului, străbătând Piaţa Cipariu, bulevardul Nicolae Titulescu şi strada Alexandru Vaida Voievod.