Actualitate
Primul weekend la Comedy Cluj 2013
Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj va avea loc mâine, 11 octombrie, începând cu ora 19:00 la Cinematograful Florin Piersic. Startul festivalului va fi marcat de proiecția eveniment a comediei romantice “Enough Said”, ultima producţie care îl are în rol principal pe regretatul actor James Gandolfini, dispărut prematur dintre noi în această vară. Gala de deschidere a festivalului este sold out.
Spotul ediției din acest an a fost regizat de Cecilia Felméri, cea care a semnat regia şi pentru scurtmetrajele „Minute Infinite”, „Matthias, Matthias” şi „Pastila Fericirii” care au avut o prezenţă remarcabilă în festivaluri naţionale şi internaţionale. Zsombor Csont semnează animația, iar Lénárd Yogi József sunetul.
Primul weekend al Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj este marcat de proiecţii eveniment alături de invitaţi speciali. Sâmbătă, 12 octombrie, Cinematograful Florin Piersic este gazdă a două evenimente speciale. De la ora 18:00 are loc proiecţia ''Aventurile lui Huck Finn'' (r. Hermine Huntgeburth) la care elevii au acces gratuit. După ce anul trecut producţia „Tom Sawyer” având aceeaşi regizoare a câştigat premiul publicului, anul acesta aventurile ecranizate ale lui Huckleberry Finn continuă seria dedicată copilăriei şi se pregăteşte să recucerească publicul clujean.
De la ora 20:30, va avea loc proiecţia specială a filmului Roxanne în prezenţa membrilor echipei filmului: Vali Hotea (regizor), Diana Dumbravă (actriţă) şi Ilinca Belciu şi Cătălin Anchidin (echipa de PR a filmului). Drama cu accente comice care a vizitat deja Festivalul Internaţional de Film de la Locarno (unde a fost primită cu critici pozitive atât din partea publicului cât şi a oamenilor din industrie) este o poveste despre prietenie, trădare și curaj. Inspirat din experiența personală a regizorului, filmul vorbește despre consecințele unor greșeli din trecut care ne afectează viața de acum, dar și viețile generațiilor viitoare.
O altă proiecţie specială este pregătită duminică, începând cu ora 12:30 la Cinematograful Florin Piersic unde publicul este invitat să revadă comedia iconică pentru filmul românesc, „Nea Mărin Miliardar” cu Amza Pellea în rol principal. Proiecţia este prilejuită de Premiul de Excelenţă al festivalului oferit anul acesta cuplului tată-fiică Amza şi Oana Pellea.
Din competiţie, primul weekend găzduieşte proiecţiile filmelor Enough Said (vineri, 19:00, Florin Piersic, Gala de Deschidere), Quartet (sâmbătă, Cinema Victoria, 21:30), English Vinglish (sâmbătă, Casa TIFF „Sala Mare”, 19:30), Road North (duminică, Florin Piersic, 15:00), Russendisko (duminică, Florin Piersic, 18:00) şi Populaire (duminică, Casa TIFF „Sala Mare”, 21:30).
Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internațional de Film „Comedy Cluj” se va desfașura în perioada 11-20 octombrie la Cluj-Napoca și va cuprinde peste 120 de filme din 35 de țări, invitați din industria filmului românesc și străin, evenimente conexe (workshop-uri, expoziții, piese de teatru, întâlniri între public şi oameni din cinematografie).