Actualitate

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a câștigat Premiul Nobel pentru Pace

rganizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace 2013, conform anunțului formulat de Comitetul Nobel.

Comitetul Nobel a anunţat că a decernat acest premiu OIAC pentru "vasta sa activitate de eliminare a armelor chimice".

OIAC nu a primit premiul pentru activitatea sa din Siria, a subliniat preşedintele Comitetului Nobel, Thorbjorn Jagland, relatează CNN. "Ci pentru eforturile sale de lungă durată de eliminare a armelor chimice şi pentru că în prezent suntem aproape de a ne atinge scopul şi de a elimina o întreagă categorie de arme de distrugere în masă. Va fi un moment important în istorie, dacă vom ajunge acolo", a adăugat el.


Organizaţia, cu sediul la Haga, a fost înfiinţată în 1997 pentru a pune în aplicare Convenţia privind interzicerea armelor chimice, semnată la 13 ianuarie 1993.

Convenţia privind interzicerea armelor chimice, din 1993, a contribuit la distrugerea a aproximativ 80 la sută din arsenalul chimic la nivel mondial.


Activitatea Organizaţiei se află în centrul atenţiei după ce a fost însărcinată printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU să supervizeze distrugerea, până pe 30 iunie 2014, a impozantului arsenal chimic deţinut de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Anterior, televiziunea norvegiană NRK a anunţat că premiul Nobel pentru Pace va fi atribuit vineri Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), însărcinată cu supervizarea distrugerii arsenalului chimic sirian.

Etichete: premiul nobel
Ultimele Stiri
abonare newsletter