Actualitate

Minvest Roşia Montană, trece la Ministerul Economiei

Societatea Minvest Roşia Montană, înfiinţată de Guvern pentru a se ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană, va fi transferată de la ministrul delegat pentru Investiţii, Dan Şova, la Ministerul Economiei, considerându-se că Şova "şi-a încheiat misiunea" prin redactarea unei legi pe această temă.

La finele lunii aprilie, Guvernul a decis, prin hotărâre, înfiinţarea unei noi companii care să se ocupe exclusiv de proiectul Roşia Montană şi care să funcţioneze doar în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova (PSD), informează Mediafax.

Noua companie a rezultat din reorganizarea, prin divizare parţială, a Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, care deţine în prezent 19,3% din acţiuni la societatea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), controlată de compania canadiană Gabriel Resources, şi care până la acel moment a funcţionat în subordinea Ministerului Economiei, condus de un ministru PNL.


În luna august, Guvernul a aprobat un proiect de lege, iniţiat de către departamentul condus de Şova, care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, document aflat în prezent în dezbaterea Parlamentului.

Considerând că ministrul Şova "şi-a încheiat misiunea", prin coordonarea discuţiilor dintre partea română şi investitorul canadian şi a redactat şi un proiect de lege care include rezultatul acestor discuţii,Guvernul va transfera societatea Minvest Roşia Montană din nou în subordinea Ministerului Economiei.


Argumentul prezentat este că transferul dreptului de administrare asupra societăţii Minvest Roşia Montană către Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, condus de Şova, a avut la bază în principal crearea premiselor ca acest departament să dobândească autoritatea de a acţiona în calitate de coordonator al discuţiilor purtate de instituţiile implicate în ceea ce priveşte procesul de avizare şi autorizare a proiectului minier de la Roşia Montană cu titularul licenţei de exploatare şi acţionarul său majoritar.

Ultimele Stiri
abonare newsletter